Mesaj emoționant al Regelui Charles: Am fost inspirat de oamenii pe care i-am întâlnit. România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modelele de agricultură sustenabilă. Prețuiesc prietenii mei de aici

2 iunie 2023, 17:37

Iată cele mai importante idei din alocuțiunea Regelui Charles al III-lea:

– Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România.

-Eu cred că au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această țară remarcabilă

-Când am venit aici am simțit o legătură profundă cu România. Regele României era vărul regelui Marii Britanii. Regina Maria era cunoscută drept verișoară primară a străbunicului meu, Regele George al V-lea. Regina Maria, străbunica mea, de care îmi amintesc foarte bine, era descendentă a contesei Claudia Rhedey, cu rădăcini adânci în istoria României. Iar tatăl meu a fost vărul Regelui Mihai și aveau amintiri din copilăria comună petrecută aici. Întotdeauna m-am simțit acasă în România.

-În toți acești ani am avut bucuria de a călători prin toată țara, am întânit români din toate domeniile. Am fost martor la prima mână al dezvoltării extraordinare care a avut loc și care este o mărturie a energiei, inovativității și rezistenței dumneavoastră.

-Am întâlnit și am fost impresionat de reprezentanții tinerei generații, întreprinzători tineri care fac față provocărilor lumii moderne în toate domeniile din tehnologie, ecoturism sau mediu, în construirea de clădiri prietenoase cu mediul, în identificarea de noi tehnici. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalți. Încă din 90 am devenit prietenul lor și sunt și acum prietenul Asociației Monumentelor – care îi instruiește pe arhitecți și cei activi în conservarea monumentelor. Este atât de impresionant să vezi câți voluntari tineri lucrează an de an cu atâta dragoste și dedicație pentru monumentele istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii atât de diversificate a României.

-Am ajuns să iubesc România. Cultura, arta, patrimoniul, istoria, peisajele și biodiversitatea – țară de glorii, țară de dor -, dacă pot să parafrazez pe poetul național al dumneavoastră.

-România și-a păstrat pădurile, peisajele rurale și modelele de agricultură sustenabilă. În continuare aici sunt numeroase specii care au dispărut din alte zone din Europa și din lume. Cu atât mai prețioasă devine această țară.

-Dar mai ales prețuiesc prietenii mei din România. Sunt foarte recunoscător pentru numeroșii oameni, care sunt și aici, în sală, care m-au sprijinit și în proiecte, care fac bine pentru comunitățile din toată țara. În timpul ultimei vizite am văzut sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina.

-Am venit în România atâția ani pentru că am simțit apropierea de poporul român pentru suferințele în urma celui de-Al Doilea Război Mondial. Mi-am dorit mai ales să amintesc lumii de toate lucrurile care au făcut ca România să fie o țară atât de specială.

-Astăzi nu mai este nevoie să amintim oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulți britanici vin anual în România. Și milioane de români reprezintă un element important ale vieții din Marea Britanie.

-Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând de-a lungul istoriei. Și abia aștept să îmi joc și eu rolul în strângerea lor și mai puternică, pe viitor.

 

Citește și Charles al III-lea, primit de preşedintele Klaus Iohannis. M.S. Regele Charles: Am ajuns să iubesc România: Cultura, arta, patrimoniul, istoria, peisajele și biodiversitatea – „țară de glorii, țară de dor”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă