Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
IMPACT GLOBAL

Mergeţi cu cash în Grecia şi ţineţi cont că pot apărea oricând greve ale transportatorilor

Grecia este, în continuare, în criză. E la un pas de faliment şi de ieşirea din zona euro. În ultimul ceas, liderii de la Atena au venit cu un plan de salvare a economiei. Lidia Moise l-a analizat în amănunt şi a descoperit lucruri foarte interesante.

27 Iunie 2015, 17:21 |
Impact Global - Planuri de vacanță în Grecia
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Dacă vreţi să plecaţi în concediu în Grecia, ar trebui să ţineţi cont de câteva lucruri. În primul rând, dacă mergeţi doar pentru câteva zile, luaţi cu voi cash. Există pericolul unei crize bancare. Din această cauză, s-ar putea să nu vă mai puteţi scoate banii de pe card.

Desigur, evitaţi zonele în care au loc manifestaţii. Şi ţineţi cont că pot apărea oricând greve ale transportatorilor, care să vă strice planurile.

Dacă aveţi smartphone, e bine să vă instalaţi aplicaţia Ministerului Român de Externe, numită "Călătoreşte în siguranţă". Aflaţi de acolo informaţii în timp real, despre situaţia din orice ţară a lumii.

Guvernul de la Atena a propus majorări de taxe pentru a putea finanța bugetul statului și nesățiosul fond de pensii. Dezechilibrele sunt însă atât de mari încât concesiile fiscale au puține șanse de a asigura finanțarea Greciei. Pe de altă parte, majorarea TVA la hoteluri până la 13%, unde taxa era doar de 6,5%, și taxarea în insulele protejate fiscal până acum va stârni furie.

Menținerea unor cote reduse de 13% doar în turism, la energie și mâncare de bază ar putea scumpi viața, ceea ce riscă să suprime consumul, menținând țara în recesiune.

O analiză a finanțelor Greciei dă amețeli. Factura de pensii este uriașă. Anual, bugetul statului transferă peste 13 miliarde de euro pentru plata pensiilor, peste 8% din PIB-ul de 150 de miliarde de euro. Fără o reformă profundă a sistemului de pensii cercul vicios va continua.

Dar călcâiul lui Ahile al economiei elene sunt băncile, ținute pe respirație artificială de Banca Centrală Europeană. Banii livrați de BCE sunt însă scoși din bănci de deponenții speriați de perspectiva apariției drahmei, vechea monedă. Băncile au munți de credite neperformante, care în cazul persoanelor fizice au ajuns la 50%. Deci jumătate din clienții băncilor nu-și mai returnează creditele.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 18°C
IASI 18°C 18°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 13°C 18°C
BRASOV 14°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Aprilie 2019, 02:19
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-04-2019
Deschidere: 8351.3
Maxim: 8402.88
Mimim: 8345.96
Variatie: 0.62%
FP
0.96
0%
SNG
33.60
1.04%
TLV
2.19
0.69%
SNP
0.37
3.13%
BRD
13.74
0.29%
SNN
10.74
1.29%
TGN
350.00
0%
EL
10.90
2.27%
SIF3
0.25
0.4%
DIGI
24.40
2.81%
ARHIVĂ ȘTIRI