„Mereu își suflă nasul, se trezește noaptea”. Miting pentru aplicarea legii care combate ambrozia, în Capitală

29 septembrie 2019, 19:31

Ambrozia este planta care, potrivit specialiștilor, provoacă alergii severe. Crește nestingherită în multe zone din Capitală, dar și în împrejurimi. Din estimări, zeci de mii de oameni suferă din cauza expunerii la această plantă, iar viața lor este complet dată peste cap în intraga perioadă cât este în floare.

Specialiștii spun că alergia la ambrozie poate duce și la alte complicații, iar numărul pacienților care le intră în cabinete este în creștere de la un sezon la altul.

Legea îi obligă pe proprietarii terenurilor să distrugă această plantă. Sunt prevăzute și amenzi, însă chiar și așa planta crește nestingherită în multe zone. Astăzi, zeci de persoane care suferă de alergia la ambrozie au tras un nou semnal de alarmă.

Societatea civilă și ONG-urile au fost cele care s-au implicat în elaborarea proiectului, iar acum vor să ducă demersul mai departe.

Sezonul de vârf în care apare alergia la ambrozie este de la sfârșitul lunii iulie, până la final de octombrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite