Menopauza – reversibilă? O terapie cu celule din propriul sânge poate activa rezervele organismului

5 martie 2017, 22:43

După opt ani de căsătorie, Nicoleta tot luptă să devină mamă. După două fertilizări in vitro şi un embriotransfer, sarcinile s-au oprit în evoluţie. Va mai încerca o procedură, la 29 de ani.

Nicoleta avea doar 26 de ani, când a aflat, după analiza hormonală AMH, că rezerva sa ovariană e pe sfârşite, probabil din cauze genetice. Când se termină, intră la menopauză. La alte femei, se întâmplă între 40 şi 50 de ani.

Le-ar putea da speranţe un studiu privind o terapie cu celule stem care a dat roade în ortopedie, stomatologie şi chirurgie plastică. În Grecia, e testată pe 80 de femei cu insuficienţă ovariană, intrate la menopauză sau care pierd sarcinile fiindcă au învelişul uterului prea subţire.

Medicii extrag din sângele pacientei un anume tip de celule şi le injectează în ovare sau în endometru. La jumătate dintre cele cu menopauză, ovulaţia s-a reactivat.

Cea mai în vârstă femeie în pragul menopauzei care a rămas astfel însărcinată are 49 de ani.

Medicii apelează la fertilizare numai până la vârsta maximă admisă de legislaţia fiecărei ţări. 45 de ani, la noi. Unele au reuşit pe cale naturală. Dar şansele scad odată cu vârsta.

Medicii spun că noua procedură nu influenţează calitatea materialului genetic, de care depinde în mare măsură împlinirea visului de a aduce pe lume un copil sănătos.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite