MEN. Noi categorii de personal didactic, incluse la plata cu ora

Noi categorii de personal didactic vor fi incluse la plata cu ora, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.

10 Septembrie 2018, 13:10 (actualizat 10 Septembrie 2018, 13:40) Știrile TVR |
Cadre didactice

Ministrul Valentin Popa a semnat ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe.

Potrivit unui comunicat al MEN, au fost incluse două categorii de personal care îşi vor desfăşura activitatea în baza unui contract civil de furnizare servicii pentru activităţi independente ocazionale.

Astfel, vor fi remunerate în regim de plată cu ora următoarele activităţi: activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar care participă la inspecţiile curente, inspecţiile de specialitate şi speciale pentru acordarea gradelor didactice II şi I sau la inspecţia curentă şi specială pentru acordarea gradului didactic I, pe baza titlului ştiinţific de doctor, în cazul în care aceste inspecţii nu se pot asigura de către inspectorul şcolar din inspectoratul şcolar; activitatea desfăşurată de membrii comisiilor de examen în vederea acordării gradelor didactice II şi I pentru maiştri-instructori, antrenori, educatori-puericultori, educatoare şi învăţători din unităţile de învăţământ preuniversitar-centre de perfecţionare.

"Formulele de calcul s-au păstrat ca în anii trecuţi, astfel încât veniturile profesorilor încadraţi în regim de plată cu ora cresc în acelaşi ritm cu salariile, respectiv cu 25% mai mult faţă de începutul anului şcolar precedent", precizează MEN.

 

 

sursa

agerpres.ro

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 30°C
IASI 30°C 30°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 26°C
CRAIOVA 32°C 28°C
BRASOV 31°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI