Karaganov și-a publicat cel mai recent apel la armele nucleare într-un editorial pe site-ul agenției de presă RIA Novosti, intitulat „Nu avem de ales: Rusia va trebui să lanseze un atac nuclear asupra Europei”.

„Șaptezeci și cinci de ani de descurajare reciprocă, armele nucleare au salvat lumea, iar oamenii s-au obișnuit cu ele. Acum vedem cu ochii noștri că armele nucleare nu mai salvează lumea, pentru că se întâmplă ceva de neconceput: Occidentul a început un mare război în suburbiile unei mari puteri nucleare”, își începe Karaganov pledoaria pentru desfășurarea unui atac nuclear asupra Europei.

Karaganov a argumentat de nenumărate ori că, din punctul său de vedere, armele nucleare sunt „rezultatul unei intervenții divine”, teză pe care a reluat-o și în acest articol de opinie: „Istoria oficială a creării armelor atomice este cunoscută, dar, în opinia mea, există încă o superistorie acolo. Este ca și cum Domnul Dumnezeu a văzut că o mare parte a omenirii a înnebunit, după ce a declanșat două războaie mondiale într-o singură generație, și le-a înmânat oamenilor arme nucleare, arme ale apocalipsei, pentru a fi tot timpul în fața oamenilor și pentru a-i speria.”

Redăm pe larg câteva dintre argumentele lui Serghei Karaganov:

„În ultimii ani, Rusia a început să își consolideze disuasiunea nucleară, dar pașii pe care îi face până acum sunt total insuficienți. La un moment dat, și noi am devenit mulțumiți și am urmat teoriile occidentale și am ridicat nesăbuit pragul de utilizare a armelor nucleare, lucru de care Occidentul profită acum nu întâmplător.

Semioficiali de acolo subliniază tot timpul: nu, rușii nu vor folosi niciodată arme nucleare. Ei vor ca în niciun caz să nu ridicăm măcar această problemă, ca și cum le-ar deschide calea pentru a merge la un război fără sfârșit în Ucraina. Dar, având în vedere că potențialul lor militar-industrial este mai mare decât al nostru, ei vor doar să ne obosească.

Sper să nu folosim niciodată armele nucleare, dar faptul că refuzăm să le folosim în orice situație, cu excepția cazului în care există un pericol mortal pentru statul însuși, mi se pare frivol.

Procedând astfel, SUA leagă mâinile Rusiei și speră să o arunce în aer pe termen lung cu acest război de lungă durată. Și, ca o consecință, să slăbească radical principalul său rival, China, care, dacă va fi cazul, va fi pe cont propriu. Este un plan strategic, ceea ce este absolut clar.

În același timp, americanii, după ce au aruncat deja poporul ucrainean în foc, împing Europa în același loc, distrugându-i pozițiile pe care le-a avut timp de cinci secole. Ei rezolvă o altă problemă – distrug Bătrânul Continent ca jucător strategic și potențial competitor strategic.

La rândul lor, elitele europene corupte își conduc țările și popoarele spre măcel. Ne-ar plăcea să credem că adversarii noștri își vor veni în fire. Pentru că, dacă nu o vor face, conducerea politico-militară a Rusiei se va confrunta cu o alegere morală teribilă și cu necesitatea de a lua o decizie dificilă.

Dar cred că președintele nostru trebuie să își proiecteze hotărârea de a folosi arme nucleare la un moment dat. Se pune însă întrebarea cine ar putea și ar trebui să fie ținta unui astfel de atac. Americanii, după cum știm cu toții, au mințit cu nerușinare când au spus că ne pregătim să atacăm Ucraina.

Aceasta este o prostie monstruoasă, malițioasă, pentru că, desigur, ucrainenii sunt un popor mizerabil de iluzionați care sunt persecutați pentru a fi măcelăriți. Dar totuși ei sunt poporul nostru, nu-i vom lovi. Dacă se va ajunge la lovituri nucleare, acestea ar trebui să se îndrepte către o serie de țări din Europa care au sprijinit cel mai mult regimul mercenar de la Kiev.

Din fericire, am început să facem pași pe scara descurajării nucleare. Dar trebuie să ne mișcăm mai repede și mai decisiv, deși, desigur, utilizarea armelor nucleare este un pas monstruos și ar trebui evitată dacă este posibil.

Dar, după cum arată vectorul de dezvoltare al Occidentului, al elitelor și societății sale, mișcarea lor spre valori antiumane și postumane, toate acestea indică fără echivoc o apropiere obiectivă de marele război termonuclear. Trebuie să întrerupem acest proces și astfel să salvăm lumea – evitând, dacă este posibil, acțiunea super-violentă, desigur.

Avem timp, dar trebuie să ne dăm seama că acesta este destul de scurt. Trebuie să folosim acești câțiva ani care ne așteaptă pentru a rezolva problema Occidentului, pentru a-l face să se retragă și să-și vadă de treburile sale, deoarece acum încearcă, fără să-și rezolve propriile probleme, să declanșeze războaie în întreaga lume.

Lansarea unei operațiuni militare speciale a fost un pas important și, cu siguranță, cel mai bun, deși, în opinia mea, ar fi trebuit să se facă mai devreme. Există o serie de alte măsuri care pot fi luate.

În special, merită să îi facem pe toți cei din Occident conștienți de faptul că orice lovitură asupra Belarusului este o lovitură asupra Rusiei și va avea consecințe corespunzătoare.

De asemenea, printre posibilele măsuri rusești ar putea fi redislocarea rachetelor, testarea rachetelor noastre strategice la o distanță mai mică, precum și acțiuni psihologice și chiar ruperea relațiilor diplomatice cu țările care joacă cel mai activ rol rusofob.

De asemenea, este posibilă și o măsură precum avertizarea tuturor vorbitorilor de limbă rusă, a tuturor cetățenilor fostei Uniuni Sovietice, a tuturor oamenilor de bună credință să părăsească locurile care ar putea fi potențiale ținte ale unui atac nuclear. Și acesta ar putea fi un posibil instrument puternic de descurajare.

Și toți acești oameni nu trebuie să meargă în Rusia: să meargă în alte țări în care nu există facilități militare și care nu ajută regimul mercenar de la Kiev sau îi furnizează arme și bani – există o mulțime de astfel de țări. Oamenii ar trebui să se întoarcă în Rusia nu de frică, ci din proprie voință.

CITIȚI ȘI: „Crearea armelor nucleare a fost rezultatul unei intervenții divine”. De la „liberal sistemic” la apologet al distrugerii nucleare. Novaia Gazeta: Cum a devenit Serghei Karaganov un dușman însetat de sânge al Occidentului

Atunci când se discută subiectul unui ipotetic atac nuclear asupra Europei, se pune întrebarea: cum vor răspunde SUA? Practic, toți experții sunt de acord că americanii nu vor răspunde în niciun caz la un atac nuclear asupra aliaților lor cu un atac nuclear pe teritoriul nostru.

De altfel, chiar și Biden a spus acest lucru în mod deschis. Cu toate acestea, experții militari ruși consideră că ar putea urma un atac convențional masiv de represalii. S-ar putea sublinia faptul că o lovitură non-nucleară masivă ar fi urmată de lovituri nucleare și mai masive.

Iar acestea ar pune capăt Europei ca entitate geopolitică. Ceea ce, bineînțeles, nu ar fi de dorit, pentru că, la urma urmei, suntem, într-o anumită măsură, europeni și, pentru a folosi cuvintele lui Dostoievski, vechile pietre europene nu ne sunt străine.

Atunci când se discută despre astfel de scenarii, subiectul Chinei și al poziției sale apare în mod inevitabil. Obiectivele noastre strategice sunt aceleași, dar cele operaționale sunt, bineînțeles, diferite.

Iar dacă aș fi chinez, nu m-aș grăbi să pun capăt conflictului din Ucraina, deoarece acesta atrage atenția și puterea militară a SUA și a Occidentului departe de China și oferă Beijingului șansa de a acumula forță. Este o poziție perfect normală, aș spune, respectuoasă.

Și, bineînțeles, nu aș vrea să fie folosite arme nucleare. În primul rând, din motive morale și etice: cred că eu și chinezii suntem de acord în această privință. Și, în al doilea rând, pentru că chinezii au încă o capacitate nucleară mică, nu este de dorit pentru ei să mute competiția militară și politică în acest domeniu chiar acum.

În zece ani, ei vor avea o capacitate nucleară de primă clasă (și chiar și în cinci sau șapte ani situația lor se va schimba), iar atunci cea mai bună opțiune pentru a preveni un război termonuclear de mari dimensiuni va fi atunci când China mai puternică va fi în prima linie, iar Rusia o va sprijini și o va acoperi, așa cum chinezii ne sprijină pe noi acum.

Înțeleg perfect chinul moral al celor care spun că în niciun caz folosirea armelor nucleare nu este de neconceput și inacceptabilă. La care eu le răspund: prieteni, îi respect pe pacifiști, dar ei există și trăiesc în această lume doar pentru că luptătorii luptă și mor pentru ei, așa cum luptă acum soldații și ofițerii noștri din Ucraina.”

Cine este Karaganov?

Serghei Karaganov s-a născut în familia lui Alexandr Karaganov, secretar al Uniunii Cineaștilor Sovietici, și a Sofiei Dolmatovskaia, fosta soție a poetului Evgheni Dolmatovski. Serghei Karaganov a absolvit Universitatea de Stat din Moscova, după care a plecat în Statele Unite pentru un stagiu de mai mulți ani. După ce s-a întors în URSS, a lucrat mai întâi la Institutul pentru Statele Unite și Canada din cadrul Academiei de Științe, apoi la Institutul Europei.

Karaganov și-a început cariera politică în anii 1990. În 1989, a devenit expert în cadrul Comitetului pentru Relații Internaționale al Sovietului Suprem al URSS, iar în 1992 a cofondat și, ulterior, a devenit șeful Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare (CFDP).

CFDP este una dintre cele mai importante repere din cariera lui Karaganov. Este o asociație publică formată din politicieni, membri ai serviciilor de securitate, ai comunității de afaceri și ai mass-media, precum și oameni de știință. Membrii săi tind să fie personalități publice care laudă în mod deschis actualul guvern.

Cele mai importante proiecte ale CFDP sunt revista Russia in Global Affairs (considerată respectabilă în anumite cercuri) și Clubul de discuții Valdai, la care Vladimir Putin este invitat regulat.

În plus, Karaganov este consilier al șefului adjunct al administrației prezidențiale ruse pentru politică externă din 2001. Cu alte cuvinte, el a fost în mod convențional „aproape de putere” încă de la începutul anilor 1990. În cartea sa, „Civilizația sovietică”, jurnalistul Serghei Kara-Murza l-a numit chiar un „politolog din umbră”.

În realitate, un număr mare de comentatori politici ale căror idei coincid cu cursul general al autorităților primesc această poreclă (de exemplu, Alexandr Dughin și regretatul Gleb Pavlovski). Cu toate acestea, nu trebuie subestimată importanța lui Karaganov ca unul dintre cei mai proeminenți propagandiști. El scrie în mod regulat articole care promovează idei pro-guvernamentale, oferă comentarii pentru mass-media de stat din Rusia și este un invitat frecvent la talk-show-ul „Dreptul de a ști” de la televiziunea federală.