„Mega-amenințările” care ne pun în pericol viitorul, conform economistului care a prevăzut criza din 2008

Redăm argumentele economistului.

***

Inflația încăpățânat de scăzută din perioada de dinaintea pandemiei a făcut loc inflației excesiv de ridicate de astăzi. Stagnarea seculară a evoluat în stagflație, deoarece șocurile negative ale ofertei agregate s-au combinat cu efectele politicilor monetare și fiscale relaxate.

Dacă altădată ratele dobânzilor erau prea mici – sau chiar negative – acum acestea au crescut rapid, ceea ce a dus la creșterea costurilor de împrumut și a creat riscul unor crize în cascadă ale datoriilor. Epoca hiperglobalizării, a comerțului liber, a offshoring-ului și a lanțurilor de aprovizionare „just-in-time” a cedat locul unei noi ere a deglobalizării, a protecționismului, a reshoring-ului (sau „friend-shoring”), a comerțului securizat și a redundanței lanțului de aprovizionare „just-in-case”.

În plus, noile amenințări geopolitice sporesc riscul războaielor reci și fierbinți și balcanizează și mai mult economia globală. Efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai grave și într-un ritm mult mai rapid decât anticipau mulți. Pandemiile, de asemenea, sunt susceptibile să devină mai frecvente, mai virulente și mai costisitoare. Progresele în domeniul inteligenței artificiale, al învățării automate, al roboticii și al automatizării amenință să producă mai multă inegalitate, șomaj tehnologic permanent și arme mai letale pentru războaie neconvenționale. Toate aceste probleme alimentează o reacție negativă împotriva capitalismului democratic și dau putere extremiștilor populiști, autoritari și militariști, atât de dreapta, cât și de stânga.

Ceea ce eu am numit mega-amenințări, alții au numit o „policriză” – Financial Times l-a numit recent cuvântul la modă al anului. La rândul său, Kristalina Georgieva, director general al Fondului Monetar Internațional, vorbește de o „confluență de calamități”. Economia mondială, a avertizat ea anul trecut, se confruntă cu „poate cel mai mare test de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”. În mod similar, fostul secretar al Trezoreriei SUA, Lawrence H. Summers, susține că ne confruntăm cu cele mai acute provocări economice și financiare de la criza financiară din 2008 încoace. Iar în cel mai recent Raport privind riscurile globale – publicat chiar înainte ca elitele să se reunească luna aceasta la Davos pentru a discuta despre „cooperarea într-o lume fragmentată” – Forumul Economic Mondial avertizează că urmează „un deceniu unic, incert și turbulent”.

Astfel, indiferent de terminologia preferată de fiecare, există un acord larg că ne confruntăm cu niveluri de incertitudine fără precedent, neobișnuite și neașteptate. Pe termen scurt, ne putem aștepta la mai multă instabilitate, la riscuri mai mari, la conflicte mai intense și la dezastre ecologice mai frecvente.

În marele său roman interbelic, „Muntele vrăjit”, Thomas Mann descrie climatul intelectual și cultural – și nebunia – care a dus la Primul Război Mondial. Deși Mann și-a început manuscrisul înainte de război, nu l-a terminat decât în 1924, iar această întârziere a avut un impact semnificativ asupra produsului final. Povestea sa se desfășoară într-un sanatoriu care a fost inspirat de unul pe care îl vizitase în Davos, același loc din vârful muntelui (Hotelul Schatzalp) unde se țin acum galele legate de WEF.

Această legătură istorică este cât se poate de potrivită. Actuala noastră epocă a mega-amenințărilor seamănă mult mai mult cu perioada tragică de 30 de ani dintre 1914 și 1945 decât cu cei 75 de ani de pace relativă, progres și prosperitate de după cel de-al Doilea Război Mondial. Merită să ne amintim că prima eră a globalizării nu a fost suficientă pentru a preveni coborârea în război mondial în 1914. Acea tragedie a fost urmată de o pandemie (de gripă spaniolă); prăbușirea bursei de valori din 1929; Marea Depresiune; războaie comerciale și valutare; inflație, hiperinflație și deflație; crize financiare și restanțe masive; și rate ale șomajului de peste 20%. Aceste condiții de criză au fost cele care au stat la baza ascensiunii fascismului în Italia, a nazismului în Germania și a militarismului în Spania și Japonia – culminând cu cel de-al Doilea Război Mondial și cu Holocaustul.

Dar, pe cât de îngrozitori au fost acei 30 de ani, pe atât de amenințătoare sunt, în unele privințe, amenințările de astăzi. La urma urmei, generația interbelică nu a trebuit să se confrunte cu schimbările climatice, cu amenințările IA la adresa ocupării forței de muncă sau cu pasivele implicite asociate îmbătrânirii societății (deoarece sistemele de securitate socială erau încă la început, iar majoritatea persoanelor în vârstă au murit înainte de a primi primul cec de pensie). În plus, războaiele mondiale au fost în mare parte conflicte convenționale, în timp ce acum conflictele dintre marile puteri ar putea să se îndrepte rapid în direcții mai puțin convenționale, putând să se încheie cu o apocalipsă nucleară.

Prin urmare, ne confruntăm nu numai cu ce a fost mai rău în anii 1970 (șocuri negative repetate ale ofertei agregate), ci și cu ce a fost mai rău în perioada 2007-2008 (rate de îndatorare periculos de ridicate) și cu ce a fost mai rău în anii 1930. O nouă „depresiune geopolitică” sporește probabilitatea unor războaie reci și fierbinți care s-ar putea suprapune prea ușor și scăpa de sub control.

Din câte îmi dau seama, nimeni dintre cei care se reunesc astăzi la Davos nu scrie marele roman al erei mega-amenințărilor. Cu toate acestea, lumea de astăzi manifestă din ce în ce mai mult sentimentul de premoniție pe care îl avem atunci când îl citim pe Mann. Mult prea mulți dintre noi se complac în atmosfera de summit și ignoră ceea ce se întâmplă în lumea reală. Trăim ca niște somnambuli, ignorând orice semnal de alarmă cu privire la ceea ce se află în fața noastră. Ar fi bine să ne trezim curând, înainte ca muntele să înceapă să se cutremure.