Medicul Mihai Lucan a venit la secția de Poliție la controlul judiciar: „României nu-i plac miturile”

29 decembrie 2017, 11:46

Mihai Lucan este la a doua vizită la unitatea de poliţie, conform impunerii stabilite de judecătorii Tribunalului Bucureşti. Medicul pare că se consideră nedreptăţit de ancheta penală care îl vizează. Specialiştii spun că o astfel de atitudine este de aşteptat de la cei care, la un moment dat, ocupau social şi profesional, o poziţie înaltă.

“Probabil că sentimentul  vinovăţiei apare foarte târziu sau nu apare niciodată. Probabil că în adâncul sufletului crede că este vorba despre o nedreptate. O meserie de acest gen şi deciziile pe care le lua şi interventiile pe care le avea – într-adevăr, a salvat vieţi – îi dă o oarecare credinţă iraţională că el poate orice, i se permite orice”, spune psihologul Karen Rosner.

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că a trimis de două ori corpul de control la Cluj şi concluziile acestuia au ajuns la parchet.

Banii obţinuţi prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar fi fost direcţionaţi către clinica privată, mai spune fostul ministru, lucru constatat şi de către procurorii DIICOT.

Mihai Lucan este a doua somitate medicală ce se află implicată într-un dosar penal în ultimii ani. Primul a fost chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat de luare de mită şi experimente medicale neautorizate. Imediat ce a aflat că judecătorii i-au interzis să profeseze, a făcut declaraţii asemănătoare cu cele ale lui Mihai Lucan: “Sunt acuzat că am mutilat copii, când tot ce am făcut în 42 de ani de carieră a fost să găsesc soluţii la situaţii disperate, respinse de alţi doctori”.

Medicul Lucan este acuzat și de faptul că ar fi folosit resursele laboratorului institutului pentru efectuarea de analize în beneficiul clinicii sale private. Așa susține și unul dintre pacienții Institutul de Transplant Renal consultat și tratat de Mihai Lucan.

Adevărul va fi stabilit de instanţă odată ce va fi luată o decizie definitivă şi irevocabilă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Mihai Lucan, suspectat de procurorii DIICOT că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

În schimb, cheltuielile legate de întreţinerea şi utilizarea aparatului ar fi fost achitate din resursele institutului. Medicul este acuzat şi de faptul că ar fi folosit resursele financiare, materiale şi umane ale laboratorului institutului pentru efectuarea de analize în beneficiul clinicii private pe care o conducea Mihai Lucan.

Dânsul mi-a făcut acolo la clinica privată intervențiile. Și cât costă? 500 de euro de interventie. Până acum am venit aici la clinică și în urma analizelor eram direcționat la clinica privată. Am întrebat de ce și mi s-a spus că aici nu sunt aparate” – pacient ICUTR Cluj-Napoca, Mircea Abrudan.

Procurorii DIICOT susțin că prejudiciul rezultat din 2005 până în 2016 la Institutului Clinic din Cluj depășește un milion de euro.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite