Dr. Mihai Craiu: Caracteristica esențială a gripei este debutul brusc și violent. După cum merg lucrurile, autoritățile se pregătesc să declare epidemia

4 ianuarie 2023, 11:23

Medicul Mihai Craiu a explicat la TVR INFO că epidemia de gripă este declarată în baza unor condiții clare- timp de trei săptămâni consecutive cazurile de gripă să fie în creștere, față de numărul cazurilor estimate, și 10 la sută dintre acestea să fie confirmate.

Doctorul spune că aceasta situație se întâlnește de obicei după sărbătorile de iarnă și în acest moment, după cum merg lucrurile, autoritățile se pregătesc să declare epidemia.

Medicul a subliniat însă că virusul gripei este cu adevărat grav pentru extremele de vârstă, la sugarii foarte mici și la vârstnici.

”Pentru gripă caracteristica esențială este debutul brusc și violent, adică îți duci copilul dimineață la grădiniță, aparent bine, și la prânz te sună educatoarea că are febră 40. Gripa vine dintr-o dată și produce două mari categorii de semne, unele respiratorii cu tuse și febră mare și al doilea manifestări generale, te doare tot corpul, capul, mușchii, burta, poți să ai vărsături și diaree. O boală ca întregului corp pare mai degrabă gripă. Și mai este virusul sincițial respirator care produce, în special la cei mici un zgomot special, ca un fel de fluierat, ca un șuierat”, a explicat la TVR INFO, medicul Mihaiu Craiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă