Medicul Bogdan Popescu: “Pacienții români au o traiectorie care durează foarte mult până să ajungă la medicul specialist. Internetul este o sursă nesecată de informații, din păcate majoritatea nevalide”

17 iunie 2021, 14:19

Nu de puține ori ni s-a întâmplat să tușim, să strănutam și simțim că ne mănâncă nasul sau ochii. Însă câți dintre noi ne-am adresat medicului? Încă avem o problemă la acest capitol pentru că internetul este plin de remedii miraculoase, iar la spital ajungem doar când situația nu mai poate fi ținută sub control. Ce ar trebui să facem în aceasta perioadă, a explicat, într-o ediție specială a Știrilor TVR, medicul ORL Bogdan Popescu, de la Spitalul Colțea.

“La noi ajung pacienți în situația în care au impresia că au alte boli. Pentru că este o problemă majoră apropo de ce înseamnă tratatul din gură în gură, din prieten în prieten, la farmacie. Pacienții au niște lacune în ceea ce înseamnă prezentarea la medic. Pacienții români au o traiectorie care durează foarte mult până să ajungă la medicul specialist. Internetul este o sursă nesecată de informații, din păcate majoritatea nevalide. (…) Obstrucția nazală poate să însemne multe lucruri: alergie, rinosinuzită acută sau cronică sau o patologie tumorală, care nu este de neglijat, poate să însemne o patologie degenerativă, în funcție de vârstă sau traumatic, de care pacientul nu știe”, a explicat medicul Bogdan Popescu.

Doctorul a precizat că substanțele pe care le punem în nas sunt de mai multe categorii – decongestionantele nazale simple și preparatele pe bază de cortizon.

“Fiecare dintre ele are utilizări limitate și indicații foarte precise. Nu putem să folosim un spray cu cortizon într-o patologie simplă. Sau când avem nevoie de cortizon să folosim decongestionantele nazale pentru că așa am auzit. Aici intervine inclusive mitul apei de mare, care este bună atunci când dorim să ne curățăm nasul pentru igienă locală, dar nu este panaceu și nu ajută decât într-o poziție limitată. (…) Picăturile folosite peste intervalul de utilizare specific fiecărei tip de substanță din picătura respectivă, poate să producă modificări ale mucoasei nazale și dependență. Mai mult, decongestionantele nazale utilizate pe termen lung pot să modifice mucoasa din punct de vedere trofic, adică nu mai este la fel de vascularizată, la fel de groasă cum ar trebuica să își îndeplinească funcțiile. Devine din ce în ce mai subțire și există riscul apariției de epistaxis (n.red. – sângerare nazală), de perforații, de pierdere de sensibilități la nivelul nasului, inclusiv miros”, avertizează medical Bogdan Popescu.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite