Medicii s-au chinuit o zi să găsească un loc în spital bătrânului grav rănit în explozia de la Botoșani

16 septembrie 2017, 18:20

Explozia din Botoşani a avut loc în apartamentul unui bătrân de 71 de ani care are arsuri de gradul trei şi patru pe jumătate din corp. Imediat a fost internat la Terapie Intensivă în Spitalul Judeţean din Botoşani. Medicii au cerut însă să fie transferat de urgenţă într-o secţie specializată pentru arşi.

În Capitală, toate cele 11 paturi – 5 la Spitalul de Arsuri şi 6 la Spitalul Floreasca – sunt ocupate şi cu liste de aşteptare. Şi oricât de cinic ar suna, ca să găseşti un loc la Mari Arşi trebuie să moară altcineva.

Potrivit legii, în situaţia în care un pacient cu arsuri grave nu găseşte un loc în spitalele din România, acesta poate fi transferat la un spital din Uniunea Europeană, prin formularul E112.

Până la urmă, pentru pacientul de la Botoşani, ministrul Sănătăţii a găsit un loc un spital din Iaşi.

Florian Bodog declara în urmă cu câteva zile că aproape săptămânal primeşte telefoane noaptea pentru că nu sunt suficiente locuri pentru a trata toţi marii arşi şi promitea că va deschide cinci noi centre. În Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Tg. Mureş.

Noapte albă în blocul din Botoşani, devastat de explozie

Locatarii şi-au strâns lucrurile din apartamente sub supravegherea jandarmilor, iar o macara a desprins un balcon care stătea să se prăbuşească. Nimeni nu poate intra în bloc.

Experţii au început să verifice zona. Inspectorii ISU au ajuns la concluzia că bătrânul a greşit pentru că a pornit hota, deşi în cameră erau gaze. Aşa s-a produs explozia.

20 de locatari trebuie să îşi facă rost de locuri de cazare. Au putut să îşi ia lucruri din apartamente, dar numai în prezenţa jandarmilor.

Blocul devastat este în permanență păzit. Experţii trebuie să verifice dacă mai poate fi consolildat sau este afectată structura şi va fi demolat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite