Medicii rezidenţi vor putea ţine evidenţa procedurilor pe care le învaţă pe o aplicație specială

25 iulie 2017, 18:21

De acum încolo, după ce efectuează diverse proceduri, rezidenţii le pot raporta cu ajutorul unei aplicaţii mobile. Doctorul îndrumător primeşte o notificare şi poate confirma execuţia imediat.

Până acum, unui medic rezident îi lua două minute să raporteze cinci proceduri standard necesare, de exemplu, unui pacient în stop cardio-respirator. Aplicația va scurta acest timp la 40 de secunde. Întrucât un rezident se ocupă zilnic de aproximativ 20 de bolnavi, va câştiga aproximativ 25 de minute.

Până acum, doctorii bifau stagiile în calculator sau pe caietul de rezidenţiat. Şi nu exista nicio modialitate de a verifica înregistrările.

Aplicaţia este gratuită şi poate fi descărcată de toţi rezidenţii cu specializarea medicină de urgenţă şi de către coordonatorii lor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite