Medicii rezidenţi, umiliţi. Unii se plâng că fac gărzi neplătite, alții că nu primesc vouchere de vacanță

9 octombrie 2019, 20:32

Un medic rezident din anul III a prins curaj și ne-a povestit că ajunge să facă și șase gărzi lunar. Chiar dacă doar una e obligatorie, conform contractului.

Medic rezident, anul III: Cele cinci nu sunt plătite pentru rezidenţii de an mic, respectiv anii I-III. În general sunt înregistrate într-o schemă de gărzi a fiecărui spital. Nu există niciun contract pe gărzi, nici contract de voluntariat, nimic. Având în vedere că aceste gărzi nu știu sub ce formă legală sunt, după o gardă de 24 de ore, contiunui să stau la spital 7 ore. Sigur s-a instalat sindromul de burn out.

Rezidentul susţine că într-o gardă se ocupă chiar de zeci de pacienţi.

Medic rezident, anul III: Medicul rezident consultă cot la cot cu medicul specialist, prescrie medicaţie, oferă adeverinţe. Deşi nu ştiu în ce formă legală se întâmplă acest lucru. Ţi-ai înrăutăţi situaţia la locul de muncă dacă ai refuza atâta timp cât ceilalţi colegi ai tăi fac aceste gărzi.

Pentru autorități, soluția e simplă.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: Cel care efectuează legal o gardă are un contract de gărzi cu spitalul pentru care face acele gărzi. Dacă acest contract există, aceste gărzi trebuie plătite. Eu sfătuiesc pe toată lumea, dar în primul rând pe ei să respecte legea.

În România avem în jur de 18 mii de medici rezidenți. Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți a încercat să afle care sunt nemulţumirile acestora. Primele răspunsuri au scos la suprafaţă și alte probleme.

Roxana Ioana Dumitriu, vicepreşedintele Societăţii Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți: Există anumite instituţii care nu ne oferă mesele din timpul gărzilor. Există mai multe spitale plătitoare și unele ofere aceste tichete, vouchere de vacanță și unele nu oferă. Nu e drept.

Ministrul Sănătăţii susţine că a aflat de aceste cazuri dar angajatorul este cel care acordă voucherele în limita bugetului aprobat.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite