Chiar dacă nu fac forme grave de boală, copiii sub 5 ani pot fi purtători de virus şi îi pot infecta uşor pe ceilalţi. Medicii le explică părinţilor ce au de făcut ca să-i protejeze pe micuţi şi pe cei din jur. Le atrag totodată atenţia să nu exagereze cu administrarea de suplimente alimentare care nu pot ajuta sistemul imunitar al copiilor.
Dezinfectantul și distanțarea față de ceilalți au ajuns să fie normalitate pentru tot mai mulți părinți și bunici care ies în aer liber cu cei mici. Chiar şi atunci când copiii nici nu au împlinit 5 ani, deci nu trebuie să poarte mască de protecție.
Au apărut şi jocuri prin care cei mici cei mici învaţă ce nu au voie să facă. Lista de este completată şi acasă, în familie.
Medicii explică de fiecare dată cât de important este ca cei mici să fie feriți de boală, dar să păstreze obiceiurile pe care le aveau şi care înseamnă mult pentru dezvoltarea lor.
Ministerul Sănătății a elaborat o serie de recomandări pentru protejarea copiilor. Printre acestea se numără evitarea locurilor de joacă, a suprafețelor care sunt atinse frecvent de alte persoane, acoperirea gurii și a nasului cu șervețele de unică folosință atunci când tușim.