Medicii de familie spun că reintroducerea folosirii cardului de sănătate este periculoasă

Medicii de familie sunt surprinsi de intenţia Guvernului de a reintroduce obligativitatea utilizării cardului de sănătate pentru consultaţiile la cabinet, începând cu data de 01 octombrie 2020. Utilizarea acestuia a fost suspendată pe perioada stării de urgență și a stării de alertă.

28 Septembrie 2020, 10:26 (actualizat 28 Septembrie 2020, 16:24) |
Card de sănătate

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia că manipularea cartonului cu cip reprezintă un risc semnificativ atât pentru pacienți cât şi pentru personalul medical și că folosirea acestuia nu aduce beneficii în condițiile unui sistem informatic nefuncțional. Mai mult, se reiau blocajele din sistem și apar cozilor la ușa cabinetelor.

Măsura vine în contextul unei nemulţumiri justificate a medicilor de familie faţă de modul în care a fost tratat sistemul medical primar în perioada pandemiei, sistem despre care s-a afirmat că are doar rolul de a elibera adeverinţe, în vremuri în care „neînsemnatul” medic de familie a preluat poveri semnificative din întreaga infrastructură de sănătate, arată Organziația medicilor de familie.

„Medicii de familie nu au primit de la statul român nici materiale, nici sprijin sau logistică pentru stabilirea circuitelor, nici informaţii actualizate pentru organizarea asistenţei medicale primare. Acum se impune reintroducerea cardului şi aceast lucru presupune din nou modificarea circuitelor, solicită interacţiune prelungită şi inutilă cu pacienţi care pot fi infectați cu virusul SARS-CoV2, aglomerarea pacienților la ușile cabinetelor şi foarte mulţi timpi pierduţi pentru birocraţia digitală într-un sistem care, nu este un secret, are mari carente de funcţionare.

De-a lungul pandemiei, medicii de familie au acceptat să facă gesturi medicale riscante, să îşi asume îngrijirea pacienţilor şi să se adapteze profesional noilor rigori. SNMF atrage însă atenţia că împovărarea inutilă a practicii lor cu acte şi proceduri nemedicale va accentua starea de nemulţumire şi iritare a tuturor, în primul rând a populaţiei”, arată comunicatul.

SNMF atrage atenţia guernanţilor că pentru a rezolva problemele din sistemul medical este suficient să se consulte cu practicienii şi vor avea surpriza unor solutii simple, aplicabile şi adecvate. Vor fi evitate perioade cu reglementări contradictorii, nemulţumiri şi critici justificate. Un exemplu relevant este procedura de eliberare a concediilor medicale pentru pacientii COVID19, care s-a făcut pe baza unei legislaţii elaborate cu grave deficienţe.

 

 

sursa mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 19°C
IASI 15°C 16°C
CLUJ 15°C 17°C
CONSTANTA 21°C 19°C
CRAIOVA 15°C 19°C
BRASOV 16°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI