Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Medici şi farmacişti, suspectaţi de evaziune fiscală cu medicamente oncologice

Medicii şi farmaciştii fac parte dintr-o grupare care a obţinut beneficii financiare substanţiale din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul farmaceutic, potrivit DIICOT.

05 Aprilie 2013, 09:57 (actualizat 05 Aprilie 2013, 14:59) |
Medici si farmacisti anchetati
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Medici si farmacisti anchetati
Procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia şi SCCO Hunedoara, efectuează vineri 16 percheziţii domiciliare în judeţele Hunedoara, Sibiu şi Timiş, fiind căutate 35 de persoane, printre care se află medici şi farmacişti, suspectaţi de evaziune fiscală prin completarea în fals a sute de reţete cu medicamente, în special oncologice, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, medicii şi farmaciştii fac parte dintr-o grupare care a obţinut beneficii financiare substanţiale din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul farmaceutic.

Sunt percheziţionate atât locuinţele suspecţilor, cât şi patru farmacii şi două cabinete medicale.

DIICOT susţine că, în perioada 2010 - 2012, doi medici din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara - Secţia oncologie au completat în fals sute de reţete cu medicamente, în special oncologice sau adjuvante (substanţe cu valori mari), pentru pacienţi cu afecţiuni oncologice, aflaţi în tratament.

Reţetele au fost predate liderilor grupării şi depuse ulterior spre decontare, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, prin intermediul a trei societăţi comerciale care deţin farmacii în municipiile Hunedoara şi Deva, fiind încasată astfel, în mod ilegal, suma de aproximativ 3.300.000 lei.

În baza înţelegerii, medicii primeau de la reprezentanţii farmaciilor diverse sume de bani, în funcţie de cantitatea de medicamente prescrisă ce urma să fie decontată.

Membrii grupării au disimulat provenienţa sumelor de bani astfel încasate, prin înregistrarea acestora ca împrumuturi din partea asociaţilor firmelor deţinute.

De asemenea, au înregistrat în evidenţele contabile ale celor trei farmacii facturi fictive, din care rezulta aprovizionarea cu medicamentele prescrise şi decontate ilegal, de la alte societăţi comerciale înfiinţate în acest scop.

Aceste firme erau ulterior înstrăinate altor persoane, care semnau actele de cesionare în schimbul unor sume modice, fără a primi în realitate activele şi arhiva.

Pentru a influenţa rezultatul cercetărilor, membrii grupării au modificat în repetate rânduri evidenţele contabile şi actele de gestiune ale medicamentelor, urmărind inducerea în eroare a organelor de control care au efectuat verificările financiar-contabile în cauză.

De asemenea, au întocmit acte fictive din care rezultă în mod fals distrugerea unor cantităţi de medicamente negăsite pe stoc cu ocazia controlului.

Rulajul sumelor de bani realizat prin intermediul firmelor controlate de către membrii grupării depăşeşte suma de 11 milioane lei.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 2°C
IASI 2°C 0°C
CLUJ 2°C 0°C
CONSTANTA 5°C 2°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Decembrie 2017, 23:35
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-12-2017
Deschidere: 7587.26
Maxim: 7648.19
Mimim: 7570.95
Variatie: 0.21%
FP
0.85
2.26%
SFG
42.90
6.33%
TLV
2.10
0.71%
SIF3
0.25
1.65%
SNG
30.90
0.81%
EL
10.76
0.18%
DIGI
35.30
4.06%
BRD
12.54
0.79%
TRP
0.40
0%
SNP
0.28
1.06%
ARHIVĂ ȘTIRI