Povestea Euro 2019 s-a încheiat: Germania – România 4-2 | LIVE TEXT

După calificarea istorică reuşită de echipa naţională a României în semifinalele Campionatului European U21, a venit şi ziua marii încercări. România pierde în faţa Germaniei, scor 4-2.

27 Iunie 2019, 17:12 (actualizat 27 Iunie 2019, 21:03) | Georgiana Mihăilă |
Minutul 72 - lovitură de colț executată de Ianis Hagi
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Minutul 90+6 Fluier final. Aici se încheie povestea României la Euro 2019. Bravo, tricolori, pentru un parcurs senzaţional la acest turneu final!

Minutul 90+4 Gol Germania! Nadiem Amiri înscrie din lovitură liberă pentru 4-2

Minutul 90+3 Schimbare pentru Germania. Iese Mahnoud Dahoud şi intră Robin Koch.

Minutul 90+2 Cartonaş roşu pentru Alexandru Paşcanu

Minutul 90 Germania preia conducerea prin golul lui Waldschmidt. Germania - România 3-2.

Minutul 89 Cartonaş galben pentru Paşcanu la un fault la marginea careului. Nemţii efectuează a doua schimbare: intră Ame Maier în locul lui Maximilian Eggestein.

Minutul 87 A treia schimbare efectuată de selecţionerul Mirel Rădoi. George Puşcaş iese din teren şi îi predă ştafeta lui Adrian Petre.

Minutul 82 Ocazie periculoasă pentru Germania, Amiri centrează, dar Waldschmidt ratează finalizarea.

Minutul 78 Schimbare la Germania: intră Lukas Nmecha şi iese Florian Neuhaus. Jucătorii au şi o pauză de hidratare.

Minutul 71 Fază de gol pentru Germania, dar şutul trimis Waldschmidt nu prinde spaţiul porţii.

Minutul 69 A doua schimbare pentru România. Primele minute pentru Andrei Ciobanu la acest turneu final. Acesta îi ia locul lui Alexandru Cicâldău.

Minutul 63 O nouă pauză de hidratare

Minutul 55 Prima schimbare efectuată de Mirel Rădoi. Iese Andrei Ivan şi intră Florinel Coman.

Minutul 53 Pauză de hidratare

Minutul 51 Waldschmidt înscrie de la punctul cu var şi aduce scorul la egalitate, 2-2.

Minutul 50 Germania primeşte penalty la un fault comis de Ianis Hagi, care ia cartonaş galben.

Minutul 47 Jonathan Tah primeşte cartonaş galben la un fault asupra lui George Puşcaş.

Minutul 46 Începe repriza secundă. România începe atacând poarta Germaniei.

Minutul 45+6 Arbitrul fluieră finalul de repriză. PAUZĂ!

Minutul 45+4 Puşcaş aproape de o triplă istorică. Trimite pe poartă, dar portarul Nubel respinge în corner.

Minutul 44 Gooooool România! George Puşcaş înscrie cu capul la o centrare a lui Ivan. Germania - România 1-2!

Minutul 36 Andrei Ivan primeşte cartonaşul galben pentru fault.

64% posesie pentru România.

Minutul 26 Goooool România!!! Puşcaş transformă lovitura de la 11m. Germania - România 1-1! Timo Baumgartl primeşte cartonaş galben.

Minutul 25 Iani Hagi obţine penlaty pentru România!

Minutul 23 Mingea trimisă de Puşcaş atinge bara, iar arbitrul cere VAR la o fază controversată cu Ianis Hagi protagonist.

Minutul 21 Dennis Man ratează o ocazie de a deschide scorul, iar Nadiem Amiri înscrie după un contraatac al Germaniei, cu un şut din afara careului. România este condusă pentru prima dată la acest turneu final.

Minutul 19 Levin Oztunali şutează pe spaţiul porţii. Radu este la post şi prinde mingea cu ceva emoţii.

Minutul 17 Pauză de hidratare. La Bologna sunt 38 de grade Celsius.

Minutul 6 Cristian Manea trimite mingea în careu, dar portarul Germaniei iese şi reţine mingea.

Minutul 1 Arbitrul fluieră debutul partidei. Germania are lovitura de start.

Update 18:55 Emoţionant! Deşteaptă-te, române! a răsunat pe arena din Bologna.

Update 17:45 Ei sunt tricolorii titulari din partida cu Germania. Este aceeaşi formulă câştigătoare trimisă în teren de Mirel Rădoi la meciurile cu Croaţia şi Anglia.

(w500) Primul 11

__________________________________________________

Mirel Rădoi a pregătit cu atenţie meciul şi ştie cum poate opri maşinăria nemţilor.

“Germania este o echipă foarte puternică. Foarte compactă, agresivă, le place să aibă mingea. Trebuie să fim atenţi. Cred că atâta timp cât vom reuşi să nu primim gol şi să fim organizaţi, putem să creăm probleme mari Germaniei”, a spus selecţionerul României.

La conferinţa de presă dinaintea meciului Germania – România, Stefan Kuntz, selecţionerul Germaniei a avut numai vorbe de laudă la adresa echipei U21 a României.

“Respectăm foarte mult România. Joacă într-un mod foarte neortodox. Au stadionul alături de ei, se vede că suporterii îi împing de la spate, îi ajută să meargă mai departe. Este un test dur, dar le-am spus băieţilor din echipă că acest lucru mă bucură deoarece nu ai parte de astfel de teste prea des”, a zis Stefan Kuntz.

(w620) Stefan Kun

“Mă aştept la un meci deschis, încântător. Sunt de părere că se va juca până în ultimul minut, nu se va încheia după primele 45 sau 60 de minute. Este vorba despre un psihic bun, despre a te ţine de plan, de a da 100% pentru a accede în actul final. Pentru suporterii neutri, va fi un meci foarte interesant”, a adăugat selecţionerul nemţilor.

Dacă la mondialul din 1994 am fost foarte aproape de o semifinală de vis împotriva Braziliei, acum, la 25 de ani distanţă, România este în penultimul act la #EURO2019 şi mai are un singur hop de trecut până la marea finală.

Toţi românii sunt alături de tricolorii lui Rădoi. Înaintea semifinalei cu Germania, Simona Halep i-a încurajat pe Ianis Hagi & co. cu un mesaj de la campioni la campioni.

Se anunță o atmosferă incendiară la Bologna! Și la propriu, și la figurat! Semifinala Germania - România se va juca la o temperatură de 40 de grade, cu peste 20.000 de români în tribune.

(w400) Caniculă

"Germania a jucat până acum doar la ora 21:00 (n.r. ora Italiei), iar ora la care a fost programată semifinala va conta enorm în desfăşurarea partidei", a declarat selecţionerul Germaniei. Ca o soluţie de urgenţă, acesta a optat pentru oprirea aparatelor de aer condiţionat de la hotel, ţinând cont că schimbările bruşte de temperatură pot afecta sănătatea.

“Ştim că va fi un meci dificil, dar nu avem nimic de pierdut. Am venit să facem istorie! Trebuie să-i facem mândri pe românii din tribune!”, a spus hotărât Mirel Rădoi.

Ieri, de Ziua Tricolorului, Stadionul Renato Dall’Ara din Bologna a fost pregătit pentru o adevărată sărbătoare românească!

(w620) Stadionul

La #TVR intrăm în febra meciului cu 2 ore înainte de fluierul de start. De la 17:00 la 18:00, Costin Deşliu şi Alin Buzărin pornesc discuţiile despre semifinala Germania – România, la Studio Euro. De la 18:30 până la începutul partidei, Daniel Pancu se va alătura şi el în studio, iar după meci vor fi toate reacţiile la cald din Italia.

(w620) Semifinale

Cea de-a doua semifinală se va disputa începând cu ora 22:00, partidă în care Spania se va duela cu Franţa pentru un loc în actul final al EURO 2019.

De Ziua Tricolorului, am pregătit Stadionul Renato Dall’Ara din Bologna pentru o sărbătoare românească!
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CAMPIONATUL EUROPEAN U21
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 2°C 6°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 1°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI