MEC: Peste 6.700 de candidați, așteptați, miercuri, să dea proba scrisă a examenului de definitivat

Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, se va desfășura miercuri, începând cu ora 10.00, în 42 de centre de examen, fiind admiși 6.776 de candidați, potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

22 Iulie 2020, 07:14 (actualizat 22 Iulie 2020, 12:52) |
Examen, evaluare, test, probă la examen

ACTUALIZARE Niciunul dintre candidații care au participat, miercuri, la proba scrisă a examenului de definitivat, nu a avut temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius, potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

„La examenul de definitivat nu au fost înregistrate cazuri cu temperatura peste 37.3 grade Celsius”, anunță, miercuri, Ministerul Educației.

„Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, se va desfășura miercuri, 22 iulie, începând cu ora 10:00, în 42 de centre de examen. Dintre cei 7.105 candidați înscriși la începutul anului școlar la 95 de discipline de examen, au fost admiși la proba scrisă 6.776 de candidați, care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective)”, a anunțat Ministerul Educației.

Potrivit sursei citate, având în vedere contextul pandemic care a impus o serie de restricții, inclusiv suspendarea cursurilor în școli, începând cu data de 11 martie 2020, candidații au fost admiși la proba scrisă cu condiția susținerii unei singure inspecții la clasă (spre deosebire de anii anteriori, când se susțineau două inspecții).

De asemenea, candidații au avut posibilitatea să solicite echivalarea rezultatului obținut la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat. Au beneficiat de această măsură specială 803 candidați din totalul de 1.132 de candidați care nu aveau nicio inspecție susținută până la data de 11 martie.

Totodată, portofoliul profesional a putut fi transmis și online la inspectoratul școlar, spre evaluare.

„Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 8.00 și, cel mai târziu, la ora 8.45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de acces în centrele de examen, pentru protejarea candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. În fiecare sală de examen au fost repartizați maximum 10 candidați. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depășit doar în cazul candidaților cu cerințe speciale care au solicitat acest lucru”, se mai arată în comunicatul MEC.

La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (1.748 de candidați), învățământ primar în limba română (1.059), educație fizică și sport (837), limba și literatura engleză (369) și limba si literatura română (313).

„Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, precum și baremele de evaluare sunt asigurate de către Centrul National de Politici și Evaluare în Educație și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro și la avizierele centrelor de examen. Primele rezultate vor fi afișate în data de 29 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului”, mai menționează Ministerul Educației.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice. Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 16°C
IASI 11°C 14°C
CLUJ 8°C 11°C
CONSTANTA 12°C 12°C
CRAIOVA 12°C 12°C
BRASOV 8°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI