Matteo Salvini consideră că interzicerea comercializării maşinilor cu motoare termice în UE este o ”sinucidere”

Maşini
Maşini
16 februarie 2023, 19:47

„Nouă tuturor ne pasă de apă, de calitatea aerului şi de un mediu mai curat, dar asta nu înseamnă că trebuie să concediem milioane de lucrători şi să închidem mii de afaceri”, a apreciat Salvini, liderul partidului de dreapta Liga.

„Avem nevoie de mai mult timp şi de contribuţii economice pentru a-i ajuta pe cei care doresc să-şi schimbe maşinile”, a adăugat politicianul italian, conform Agerpres.

Parlamentul European a aprobat marţi o legislaţie care interzice începând din anul 2035 vânzarea în statele UE a autoturismelor noi diesel şi pe benzină, cu scopul de a grăbi tranziţia către un parc auto cu motoare electrice pentru a combate schimbările climatice. Legislaţia mai are nevoie doar de aprobarea Consiliului UE, respectiv statele membre.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite