Măsurile financiare anunțate de ministrul Teodorovici, criticate de analiști „Vor avea de pierdut de fapt consumatorii”

18 decembrie 2018, 20:38

Analiștii financiari consideră că orice taxă în plus pusă pe activele bancare va fi suportată, în cele din urmă tot de populație.

“Trăim nişte momente destul de complicate şi de nefericite, aş spune. Va fi greu să le înţelegem impactul foarte repede şi aşa, din scurt. S-ar putea să aibă nişte efecte foarte grave, eu îl privesc la pe un atac la ecosistem. E foarte bine că avem o taxă pe lăcomie, în contextul în care ne concentrăm energiile în a ierta hoţia. (…) Vom plăti cu toţii, inclusiv noi, consumatorii, pentru că vom aveam măriri de preţuri, de tarife, de comisioane” – Adrian Măniuţiu, jurnalist economic

„Vor avea de pierdut de fapt consumatorii. Un credit este format din acest indice, plus o marjă. Vor creşte marjele pentru a-şi asigura aceste costuri mai mari. Deci până la urmă se va răsfrânge tot asumra consumatorilor”Irina Chițu, analist financiar

„Cine are de pierdut, cred că vor fi efecte care se vor propaga pe lanţ. În primul rând băncile pentru că automat ducând costul de finanţare mai jos, sub inflaţie se va traduce în pierderi. Mai departe, statul român care va pierde din impozitul aplicat asupra profitului băncilor.  Şi populaţia pentru că evident băncile vor trebui să compenseze acest şoc prin altă parte, respectiv cred că vor creşte marjele de finanţare peste ROBOR”președintele Asociației Analiștilor Financiari-Bancari din România

Deciziile anunțate de ministrul Finanțelor vin la doar două zile după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut clar guvernului să facă ordine în mai multe domenii, acolo unde consideră el că agenții economici nu se comportă corect.

La începutul anului, la învestirea în funcție, premierul Dăncilă promitea un mandat fără taxe suplimentare.

Opoziția atrage atenția de câteva zile că taxele suplimentare sunt un semn că guvernul are nevoie disperată de bani.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite