Măsurile de relaxare valabile de sâmbătă: fără mască în spațiile publice neaglomerate, fără interdicții de circulație noaptea, terase deschise până la ora 24.00. Reguli pentru competiții sportive și pentru spectacole

Vineri seară, la Palatul Victoria, s-a desfășurat ședința de guvern pentru adoptarea primului set de măsuri de relaxare, valabile de sâmbătă. O noutate o prezintă prelungirea programului teraselor până la ora 24.00. De asemenea, va fi permis accesul publicului pe stadioane, cu prezența la 25% din capacitate. La spectacolele în aer liber se va permite prezența a 500 de persoane, iar în sălile de sport vor fi acceptate persoane până la 70% din capacitate. Este eliminată importanța documentului care dovedea trecerea prin boala COVID-19. Pentru a participa la evenimente, cei care au fost infectați cu SARS-CoV-2 trebuie să prezinte fie rezultatul unui test, fie certificatul de vaccinare.

14 Mai 2021, 16:50 (actualizat 15 Mai 2021, 12:17) | Mihaela Carpea |
Declarații premierul Florin Cîțu după ședința de guvern
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

ACTUALIZARE Hotărârea CNSU din 14 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă prin care se renunţă la mai multe restricţii începând cu 15 mai a fost publicată în Monitorul Oficial.

"După un an de zile, am ajuns și în acest moment, și foarte multă lume spunea că sunt optimist când am spus că la 1 iunie începem revenirea la normalitate, o facem mai devreme", a declarat Florin Cîțu la finalul ședinței de guvern de vineri seară.

"Acestea sunt măsuri pe care le luăm până la 1 iunie prin această hotărâre de guvern. De la 1 iunie vor urma și altele. (...) Unele dintre acestea vor fi relaxate de la 1 iunie în ceea ce privește numărul de spectatori la spectacole șamd. Ele sunt toate în hotărârea CNSU, acolo le aveți până la 1 august toate măsurile cum le vedem noi în acest moment", a precizat șeful executivului.

Întrebat ce se întâmplă cu persoanele care au trecut prin boală, șeful DSU, Raed Arafat, a subliniat că și acestea trebuie să prezinte test la evenimentele publice cuprinse în măsurile adoptate vineri seară. "Nu mai este valabil aspectul că dacă am fost bolnav prezint hârtie că am fost bolnav. O să observați că am scos această posibilitate și sunt două posibilități: vaccin sau test", a conchis Raed Arafat pe această temă. "Cea mai simplă modalitate este prezentarea certificatului de vaccinare", a subliniat premierul Florin Cîțu.

Unde se poate renunța la masca de protecție

"Prin proiectul de hotărâre se propun o serie de măsuri începând cu 15 mai 2021. Se elimină restricțiile referitoare la portul măștii în spații deschise neaglomerate, urmând ca restricția să fie aplicată în continuare în spații publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă", a declarat premierul Florin Cîțu la finalul ședinței de guvern.

Circulația pe timp de noapte și programul operatorilor economici

Se elimină totodată restricțiile referitoare la circulația pe timpul nopții a persoanelor. Se elimină restricția privind programul operatorilor economici până la ora 21.00. Se stabilește programul programul restaurantelor, barurilor, cafenelelor și teraselor în intervalul orar 05.00 - 24.00.

Reguli privind competițiile sportive

"Se creează posibilitatea ca în spațiile deschise competițiile sportive să se poată desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore", a precizat șeful executivului.

Reguli pentru spectacole

"Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore", a declarat Florin Cîțu.

Reguli pentru cursurile de instruire

Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maxim 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori.

Reguli pentru sălile de sport

Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp/persoană.

Noua listă a statelor cu risc epidemiologic și decizia privind clasificarea în funcție de rata de incidență

 

De săptămâna viitoare, și elevii vor scăpa de mască atunci când sunt în pauze, în curtea școlii. Se păstrează însă regula pauzelor decalate, pentru a se evita aglomerările. 90% dintre copii vor fi de luni în clase, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a scăzut în cele mai multe localități sub 1 la mie. VEZI aici incidența pe localități.

Astăzi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat organizarea și desfășurarea a 4 evenimente culturale test/pilot, în limita a 70% din capacitatea spațiilor desemnate drept gazdă.

Lista cu evenimentele culturale pilot:

- 14 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, "Libera Musica", eveniment organizat la interior, cu participarea a maxim 70% din capacitatea spaţiului; organizator: Opera Naţională Bucureşti.

- 15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, "Dineu cu Proşti", eveniment organizat la interior, cu participarea a maxim 70% din capacitatea spaţiului; organizator: Teatrul Naţional Bucureşti.

- 15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, "Faust", eveniment organizat la interior, cu participarea a maxim 70% din capacitatea spaţiului; organizator: Opera Naţională Română Cluj-Napoca.

- 16 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, "Libera Musica", eveniment organizat la exterior, cu participarea a maxim 70% din capacitatea spaţiului; organizator: Opera Naţională Bucureşti.

"Foarte important, apar aceste relaxări, dar toţi românii trebuie să înţeleagă că suntem încă în pandemie. Avem vaccin, trebuie să ne vaccinăm. În spaţiul închis rămâne masca, în staţii de autobuz, în zone de autobuz (...), pieţe în aer liber. Este un pas important mai devreme decât estimasem şi lucrurile merg bine, dar să nu credem că a trecut. Trebuie să mergem să ne vaccinăm", a subliniat șeful executivului joi seară.

Ieri, șeful statului a anunțat că din 15 mai se elimină obligativitatea portului măștii în aer liber, cu excepția piețelor sau târgurilor, se renunță la carantina de noapte, iar magazinele pot reveni la programul normal de funcționare.

Președintele Klaus Iohannis a prezentat un calendar al măsurilor de relaxare până la 1 septembrie. Astfel, următoarele măsuri de relaxare ar urma să intre în vigoare la 1 iunie, 1 iulie și 1 august.

Iohannis a subliniat că au fost stabilite niște ținte de vaccinare: 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie, 6 milioane până la 1 iulie și 7 milioane până la 1 august.

Participant joi la ședința de lucru de la Palatul Cotroceni alături de premierul Florin Cîțu și de alți membri ai guvernului, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a subliniat la TVR că măsurile de relaxare au fost luate pemtru că situația este sub control - au scăzut numărul infectărilor și numărul persoanelor internate la ATI.

Șeful DSU a subliniat că măsurile de relaxare anunțate de președintele Iohannis vor fi treptate și se vor corela cu situația epidemiologică și cu numărul persoanelor vaccinate.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 13°C
IASI 10°C 11°C
CLUJ 11°C 11°C
CONSTANTA 12°C 10°C
CRAIOVA 14°C 11°C
BRASOV 10°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI