Măsuri după ce un polițist a fost ucis la Suceava: un nou statut al polițiștilor și deblocarea posturilor

24 iulie 2017, 10:56

E nevoie de încă 20 de mii de angajaţi pentru a acoperi deficitul din Poliţie şi alte instituţii ale Ministerului de Interne. Lipsesc, în primul rând, agenţii din stradă.

La discuţiile cu premierul Mihai Tudose şi cu ministrul Carmen Dan, sindicaliştii au cerut suplimentarea posturilor.

Până acum, autorităţile nu au găsit bani nici pentru angajări, nici pentru dotări.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că a adus în atenţia sindicatelor din Poliție trei subiecte pe care le va supune şi atenţiei publice: statutul poliţistului, înăsprirea legislaţiei penale care să îi apere pe poliţişti şi uzul de armă.

Carmen Dan: „Am decis astăzi, ca de data aceasta, statutul polițistului să fie realizat, în primă fază, de către reprezentanții polițiștilor, organizație profesională și sindicate. Am solicitat fiecărui sindicat să participe direct la aceste discuții, în acest format, iar forma finală să fie o formă agreată de toți. În a doua etapă, forma care va rezulta din această consultare va fi prezentată inspectorului general al Poliției Române, instituție în care își desfășoară activitatea cei mai mulți dintre polițiști. În a treia etapă, MAI va duce acest proiect consolidat în dezbatere publică și îl va promova în Guvern și în Parlament. Ne dorim ca acest demers legislativ să fie dus până la capăt. Și am stabilit ca, până în luna octombrie, să averm un proiect finalizat, care să fie pus în dezbatere publică„.

S-a mai decis achiziționarea a 10.000 de mașini noi. Polițiștii au cerut de nenumărate ori înnoirea parcului auto, care este învechit. Sindicatele au cerut, de asemenea, ca în sistem să fie angajați cei care sunt elevi la școlile de poliție și care termină anul acesta.

Ei au motivat că este mai bine să fie angajați oameni din sistem, care sunt instruiți decât să se angajeze persoane fără experiență.

În privința patrulărilor, legea este foarte clară, dar nu se respectă mereu. Patrulele de poliție trebuie să fie alcătuite din minimum doi polițiști.

„Astăzi va avea loc întâlnire între ministrul Lia Olguța Vasilescu, ministrul Carmen Dan și ministrul Finanțelor pentru a stabili în ce măsură putem rezolva și problema angajărilor în cadrul poliției. A venit astăzi un sindicat cu o propunere foarte bună, ca promoția 2018 să poată fi încadrată de acum. Să găsim o formulă acum, urmând ca apoi să-și termine studiile. Este un prim pas. Urmează apoi problemele salariale și să vedem cum putem rezolva și problema dotării materiale„, a spus Tudose, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.

„Căutăm o soluție, ca acea promoție din 2018 să fie deja încadrată. (…) Ei sunt doar absolvenți de liceu, dar ar putea să fie încadrați. Plecăm de la premisa că cei care au stat doi ani în școală sunt mult mai bine pregătiți decât cineva adus de pe stradă și trecut printr-un curs intensiv”, a mai spus premierul.

Poliţistul Sorin Vezeteu, în vârstă de 38 de ani, a fost ucis în Gara Burdujeni din Suceava, joi seară. A fost înjunghiat de un tânăr de 23 de ani, care i-a aplicat zeci de lovituri de cuţit.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă