Măsuri drastice în Bulgaria, după depistarea unui focar de pestă porcină africană

5 septembrie 2018, 09:20

Este pentru prima dată când bulgarii se confruntă cu pesta porcină africană.

Acest prim focar a fost depistat la sfârșitul săptămânii trecute, într-un sat din estul țării, aproape de granița cu România. A fost instituită carantină pe o rază de 3 km.

Iniţial, au fost găsite 7 animale infectate.

Dar ca măsură de precauţie au fost sacrificate aproape o sută de animale.

Oamenii spun că autoritățile nu le dau toate explicațiile și nu știu când vor fi despăgubiți.

Poliția face controale severe la intrarea în zona aflată în carantină.

Oamenii din satele învecinate își fac și ei probleme; încă nu au fost nevoiți să-ți sacrifice animalele, dar se tem că e o chestiune de zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă