Antrenorul principal al Stelei, Massimo Pedrazzini, şi-a dat astăzi demisia, iar motivul ar fi că italianul nu a fost de acord cu reducerile salariale impuse de patronul Gigi Becali, conform Digi Sport.
Pedrazzini câştiga 5.000 de euro lunar, iar patronul campioanei a decis să reducă această sumă cu mai mult de 50%. Tehnicianului italian i-a fost propus un salariu de 2.000 de euro pe lună, cu care acesta nu a fost de acord. Ceilalţi membri ai staff-ului au acceptat noile măsuri financiare.
Massimo Pedrazzini va fi înlocuit de către Dumitru Dumitriu, care va colabora, în continuare, cu staff-ul format din Nicolae Dică, Ciprian Prună, Marius Popa şi Mirel Rădoi, directorul sportiv al Stelei, informează site-ul oficial al campioanei.
Massimo Pedrazzini, inlocuit cu Dumitru Dumitriu!Fotbal Club Steaua Bucuresti anunta ca antrenorul principal al...
Posted by FC Steaua Bucuresti on Friday, 11 September 2015