Maşini periculoase, vândute ca noi. 60 la sută dintre mașinile second hand verificate aveau daune ascunse

20 septembrie 2019, 21:33

Andreea are o mașină de aproape 30 de mii de euro care a fost lovită frontal. Compania de asigurări a declarat-o daună totală. Dar proprietara a primit oferte insistente să o vândă pe mai puțin de o treime din sumă. Femeia crede că samsarii voiau să o repare și să o revândă.

Mașinile second hand vândute în România au în medie trei daune ascunse. A crescut ușor ponderea mașinilor cu dauna totală, ceea ce se explică și prin faptul că sunt verificate mai multe ca până acum.

Cumpărătorii pot cere informații și de la Registrul Auto Român, printr-o aplicație gratuită numită Istoric Vehicul. Până acum a fost accesată de 2,5 milioane de ori.

Nu sunt însă disponibile informațiile din computerul de bord al vehiculului, referitoare la eventuale intervenții neautorizate.

Oficialii RAR discută acum cu reprezentanții service-urile auto pentru a obține astfel de date, care să fie disponibile prin aplicație.

Reprezentanții service-urilor spun că e nevoie de măsuri și mai stricte, pentru că a crescut numărul mașinilor daune totale reparate în mod neconform.

Vânzările de mașini second hand sunt în scădere față de anul trecut. Cu toate acestea, zeci de mii de mașini se vând lunar în România, un număr dublu față de cel al mașinilor noi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Mașinile fabricate în România cuceresc piețele europene

De ce se conduce pe stânga în unele țări, iar în altele pe dreapta