Maşina decapotabilă primită de Regele Mihai de la președintele Cehoslovaciei încă mai există şi funcţionează, deşi are mai bine de 80 de ani. Povestea secretă a unui automobil

14 august 2022, 21:45

Automobilul AERO 30 a fost expus până astăzi în curtea Palatului Elisabeta.

A revenit aici după 75 de ani, la dorinţa Familiei Regale, pentru a putea fi admirată de cei care au vizitat palatul în ultimele două săptămâni.

Camelia Csiki, jurnalist TVR: „Regele Mihai a primit în dar această bijuterie de la preşedintele Cehoslovaciei, în urmă cu mai bine de 80 de ani. Vizita această ţară alături de tatăl său, Regele Carol al II-lea. Avea doar 16 ani, iar aceasta a fost cea de-a treia maşină din colecţia personală a Majestăţii Sale„.

Automobilul a fost produs din 1934 până în 1948, iar în lume sunt 7.700 de exemplare.

Este singura din serie care a fost dotată cu faruri mari, nichelate, şi care are chiulasă din bronz masiv.

Pe bordul bolidului sunt inscripţionaţe numele celor trei proprietari pe care i-a avut de-a lungul anilor.

Din 2015, a fost cumpărată de un elveţian stabilit în România, care a fost fericit să o recondiţioneze pentru că şi Regele Mihai a locuit în Elveţia, în exil.

A înmatriculat-o cu iniţialele Regelui Mihai.

Christian Hani iubeşte atât de mult decapotabila Regelui, încât nu lasă pe nimeni să o conducă. De la palat a fost luată pentru a fi dusă în Elveţia într-un transport special.

De-a lungul timpului, Regele Mihai a deținut 38 de mașini pe care le repara singur în timpul exilului, în atelierul său din Elveția.

O parte dintre aceste maşini pot fi admirate în Muzeul Regal al Autoturismului, de la Castelul Săvârșin.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă