„Masca trebuie purtată chiar dacă nu purtați nimic altceva!” – îndemn către turiști, într-o stațiune franceză de nudiști. În Europa crește numărul infectărilor și apar cazuri de reinfectare

25 august 2020, 22:04

Specialiștii europeni spun că se așteptau la cazuri de reinfectare. Acum s-au înregistrat două: unul în Olanda și altul în Belgia. Anticorpii dezvoltați în timpul primei expuneri la coronavirus nu au fost suficienți pentru a preveni, după câteva luni, o nouă infectare a organismului, provocată de o variantă ușor diferită a virusului. Nu e clar încă dacă astfel de cazuri sunt rare sau mulți alți foști bolnavi vor trece, din păcate, prin reinfectare.

Măsurile de protecție rămân esențiale. Spania tocmai a introdus noi restricții ca urmare a unei neașteptate și brutale creșteri a cazurilor de covid.

Dar abia septembrie va fi luna-cheie, în care țările europene vor constata într-adevăr dacă răspândirea COVID mai poate fi ținută sub control.

Deocamdată, însă, e sezon de vacanțe, așa că măsurile suplimentare sunt gândite în multe destinații în primul rând pentru turiști. Pe insula Santorini din Grecia, de exemplu, primarul a decis să li se distribuie gratuit măști tuturor vizitatorilor.

Masca trebuie purtată chiar dacă nu purtați nimic altceva! – e atenționarea făcută de primarul unei celebre stațiuni din sudul Franței, paradis al nudiștilor, devenită peste noapte focar de coronavirus, cu peste 100 de cazuri depistate.

Acum, în întregul sat de vacanță se fac teste și turiștii așteaptă, răbdători, la coadă, pentru a fi siguri că nu se întorc bolnavi acasă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite