Masca devine obligatorie în interior și în exterior la Mykonos și în Halkidiki. Adunările de peste 9 persoane vor fi interzise

Intrare în Grecia
Intrare în Grecia
19 august 2020, 17:59

Măsura se va aplica începând de vineri şi până pe 31 august, a anunţat Protecţia civilă elenă.

Locuitorii şi turiştii de pe insula Mykonos şi din staţiunile balneare din Halkidiki vor trebui să poarte mască în interior şi în exterior.

În acelaşi timp, concertele, petrecerile, ceremoniile religioase, pieţele şi adunările de peste 9 persoane vor fi interzise. Restaurantele nu vor mai putea avea decât mese cu 4 persoane sau 6 dacă este vorba de aceeaşi familie.

Astfel de interdicţii fuseseră deja introduse înainte de festivităţile de 15 august în unele insule, cum ar fi Paros şi Antiparos.

Pe insule turistice precum Mykonos şi în regiunile cele mai afectate, precum Attica, Atena, Salonic şi Creta, barurile şi restaurantele sunt deja supuse de mai mult zile obligaţiei de a rămâne închise de la miezul nopţii şi până la 07.00 dimineaţa.

Grecia rămâne una dintre ţările cel mai puţin afectate de epidemie comparativ cu alte state europene.

Cu toate acestea, autorităţile elene sunt îngrijorate de înmulţirea semnificativă a numărului de cazuri, de peste 200 pe zi.

Conform Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, Grecia a înregistrat 24,4 cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, foarte aproape de limita de 25 stabilită de UE, prag sub care o ţară este considerată sigură.

Înainte de deschiderea sezonului turistic la mijlocul lunii iunie, Grecia nu număra decât câteva zeci de noi cazuri pe zi.

Bilanţul total de la depistarea virusului în ţară la sfârşitul lui februarie a ajuns la 7.472 de cazuri şi 232 de decese.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite