Masca de protecție în aer liber, din nou obligatorie în București în preajma școlilor. Prefectul Capitalei: Marți sau miercuri va fi hotărârea

5 septembrie 2021, 18:24

Obligativitatea ar putea fi reintrodusă şi în alte zone aglomerate, dacă va fi nevoie. E pregătit şi un plan de urgenţă pentru revenirea la spitale exclusiv COVID, dacă nu mai sunt destule paturi ATI pentru cei cu COVID, tot mai numeroși.

Incidenţa cazurilor de COVID a trecut de 1 la mia de locuitori, în Bucureşti. Şi odată cu noul an şcolar, sigur vor fi mult mai multe cazuri, spun medicii. Aşa că autorităţile vor să reintroducă din prima zi de şcoală obligativitatea purtării măştii în aer liber, în capitală, pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ.

”Marţi sau miercuri va fi hotărârea, iar obligativitatea va fi instituită odată cu începerea şcolii, adică din 13 septembrie.Există posibilitatea, dacă autorităţile, de exemplu Direcţia de Sănătate Publică, observă că sunt aglomerări constante în alte locuri, să introducem şi în alte zone obligativitatea.Dacă se va decide în comitetul ştiinţific că este util să se poartă mască şi în exterior la incidenţe mari, atunci o vom face”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Masca este obligatorie în aer liber doar în staţiile de transport în comun, în pieţe şi târguri. Cum varianta Delta se răspândeşte rapid, spitalele se umplu rând pe rând cu pacienţi COVID. Şi deja multe secţii de Terapie Intensivă au ajuns la capacitate maximă.

”Există un plan de urgenţă, un plan de acţiune prin care spitalele să revină în regim COVID în cazul în care numărul de pacienţi va fi foarte mare, când nu mai există suficiente unităţi cu paturi AȚI. Acolo, de fapt, este problema”, a mai spus prefectul Capitalei, Alin Stoica.

”Deja au fost suplimentate paturile de Terapie Intensivă. Deja Babeşul a primit aviz de la Direcţia de Sănătate Publică pentru suplimentare. Spitalul Universitar de Urgenţă a pus la dispoziţie aproximativ 250 de paturi pentru pacienţi COVID, din care 28 de paturi pentru Terapie Intensivă şi 20 pentru terapie intermediară”, a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

”Spitalul meu are caracter mixt, COVID şi non-COVID. Era jumătate-jumătate. Acum două treimi din paturi sunt pentru pacienţi COVID. Din aceste paturi dedicate pacienţilor COVID, 70 la sută sunt ocupate în acest moment. Toate paturile cu oxigen în acest moment sunt ocupate. Situaţia tinde să devină din nou gravă”, a declarat dr. Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș”.

”Foarte curând vom avea ocupate toate locurile în spital. Ar trebui că toate spitalele care pot să vină cu dublu circuit, minimum 15% din paturi pentru pacienţii cu SARS-CoV-2. Nu se întâmplă în practică”, a precizat dr. Adrian Masrinescu, medic primar boli infecțioase și director medical la Institutul ”Matei Balș..

În toată ţara, a trecut deja de trei mii numărul celor internaţi cu COVID. Aproape o sută sunt copii, doi dintre ei – la AȚI. În fiecare zi, tot mai mulţi bolnavi ajung la Terapie Intensivă. Peste 370 sunt acum în stare gravă.

”Persoanele care n-au niciun fel de imunitate, nici post-boală, nici post-vaccinare au un risc foarte mare să se îmbolnăvească în lunile următoare, mai ales atunci când vorbim de aglomerări urbane. Schemele actuale reduc inclusiv de îmbolnăvire chiar pentru varianta Delta. Se reduce riscul de infecţie de cel puţîn opt ori faţă de o persoană nevaccinată”, a spus Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Studiile arată că vaccinarea poate proteja de chinurile formelor severe de COVID şi poate salva vieţi. La noi, imunizarea bate pasul pe loc. În Bucureşti, zilnic se vaccinează sub o mie de persoane. La copii a mai crescut puţîn acoperirea. În câteva zile, s-au vaccinat peste 2.100, cu vârste între 12 şi 15 ani şi peste 2.300 cu vârste între 16 şi 19 ani.

 

CÂŢI ELEVI S-AU VACCINAT:

sursă: Ministerul Educaţiei

 

Categoria 12-15 ani:

1. Raportare 30 august – 34.709

2. Raportare 4 septembrie – 36.859

2.150 – vaccinaţi în 5 zile

 

Categoria 16-19 ani:

1. Raportare 30 august – 152.789

2. Raportare 4 septembrie – 155.149

2360 – vaccinaţi în 5 zile)

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite