Masca de protecție este obligatorie în tot județul Caraș-Severin. Poate fi folosit orice accesoriu vestimentar, inclusiv o eșarfă, care să acopere nasul și gura

Masca de protecție este obligatorie în tot județul Caraș-Severin, a anunțat, joi, Prefectura. Potrivit Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), masca poate fi și reutilizabilă, precum și eșarfă sau alt accesoriu vestimentar, care să acopere nasul și gura.

15 Octombrie 2020, 14:56 (actualizat 15 Octombrie 2020, 14:57) |
Mască de protecție

Prefectura Caraș-Severin a anunțat că este în vigoare, de miercuri, hotărârea CJSU privind obligativitatea acoperirii feței la nivelul nasului și gurii.

Masca poate fi din materiale de protecție de unică folosință, dar și reutilizabile, cum ar fi măști de protecție reutilizabile, eșarfele sau alte accesorii vestimentare.

Scopul instituirii obligativității este acela de a reduce riscul epidemiologic de transmitere a virusului SARS-CoV-2 în spațiile publice deschise.

Obligativitatea se instituie pe toată perioada stării de alertă, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

De la aceste măsuri se exceptează persoanele care desfășoară activități fizice intense sau alte activități, reglementate de prevederi legale în vigoare.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 5°C
IASI 5°C 3°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 8°C 4°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI