Masca de protecție, din nou obligatorie în Los Angeles

Cresc exponențial cazurile de COVID în Los Angeles, al doilea oraș ca mărime din Statele Unite. Iar autoritățile locale au hotărât să revină la restricțiile ridicate recent. Purtarea măștii e din nou obligatorie în spații închise, indiferent dacă persoanele sunt sau nu vaccinate.

19 Iulie 2021, 12:18 (actualizat 19 Iulie 2021, 14:53) |
$article.media.images[0].description
Cu mască, la Los Angeles"

Los Angeles e primul oraș important din Statele Unite care revine la obligativitatea purtării măștii. Se renunțase la această măsură la mijlocul lunii mai. Dar orașul și împrejurimile sale, care formează comitatul cu același nume, și 10 milioane de locuitori, "nu este acolo unde ar trebui să fie" în privința vaccinarilor - spun autoritățile locale. Mai mult, în ultima săptămână, au fost înregistrate zilnic peste 1.000 de cazuri noi de covid, iar numărul spitalizărilor s-a dublat, a ajuns la 400. Localnicii nu dau năvală să se vaccineze, dar sunt de acord cu revenirea la restricțîi.

MATT HORTON, localnic: “E vorba despre sănătatea publică. Eu am doi copii mici care încă nu pot fi vaccinaţi, aşa că vreau să îi protejez”.

BAILEY PAKKEBIER, turistă din Iowa: “E bine să fii în siguranţă, să ai grijă de copii. E întotdeauna bine”.

CAROLINE SISSON, turistă din Chicago: “Toată lumea ar trebui să poarte mască pentru că nu e atât de inconfortabil şi îţi oferă siguranţă. Şi e perfect. Purtaţi mască!”

În pofida dozelor de vaccinuri disponibile pe scară largă pentru toţi cei cu vârste peste 12 ani, campania de imunizare din Statele Unite a încetinit semnificativ după ce a atins apogeul la începutul lunii aprilie. Îngrijorare există şi cu privire la creşterea numărului de infectări cu varianta Delta a coronavirusului. Marea majoritate a cazurilor pozitive - şi a spitalizărilor - include persoane nevaccinate.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 25°C
IASI 18°C 21°C
CLUJ 15°C 20°C
CONSTANTA 20°C 21°C
CRAIOVA 23°C 26°C
BRASOV 17°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI