Mărturii după seismul din Turcia. Adriana Orhan: Ne-am băgat sub uşă. Foarte puternic, plus că a ţinut foarte mult. Nu am văzut în viaţa mea

6 februarie 2023, 14:43

Adriana Orhan locuieşte în Turcia de trei ani, chiar în Gaziantep. Dimineaţă s-a trezit în toiul cutremurului, fără să îşi dea seama ce se întâmplă. La scurt timp după al doilea cutremur a plecat împreună cu familia la ţară, la rude.

Adriana Orhan, româncă din Gaziantep: Nici am realizat, am crezut că visez, ne-am băgat sub uşă. A ţinut foarte mult. Foarte puternic, plus că a ţinut foarte mult, ca şi al doilea cutremur. Nu am văzut în viaţa mea. L- am prins pe acela din 77, am mai prins şi pe la Istanbul prin 99, dar nu aşa al doilea. Dacă mai stăm mult, mi-e şi frică. Am avut noroc că stăm la casă. Toată lumea e speriată, cu copii mici. Plus că plouă torenţial.

Pe reţelele de socializare, românii din Turcia povestesc prin ce au trecut dimineața. Unii au reușit să iasă din case și de frică stau în mașini.

După cutremurul de la prânz, o româncă ce locuiește în Diyarbakir a reușit să coboare de la etajul 13 al blocului în care locuiește.

Radu Lucian Mărginean, român stabilit în Turcia, care locuieşte în apropiere de Istanbul. a declarat la TVR INFO că în Turcia, oamenii sunt obişnuiţi cu seismele şi atentatele şi se mobilizează repede pentru a-şi reveni.

Radu Lucian Mărginean, român stabilit în Turcia, lângă Istanbul:  Sincer, cei din ţară sunt mai îngrijoraţi. Cei de aici am trăit destule cutremure, ca să spun aşa cei care sunt stabiliţi aici de mulţi ani, la fel ca şi atentatele. Turcia este o ţară destul de mare. Se reface foarte repede. De exemplu acum au început să vină şi ajutoarele. Şcolile au dat două săptămâni de vacanţă.  Istanbulul este clădit foarte repede, ce se construieşte în ultimul timp se construieşte destul de bine, ce s-a construit până în 2000 nu pot să comentez. Pentru că s-a folosit şi foarte mult, acuma din ce spun specialiştii s-a folosit şi foarte mult nisip de mare, ceea ce afectează structura

 

În Turcia acum sunt şi fotbaliştii de la Oţelul Galaţi, în cantonament. Într-o postare pe contul de Facebook al echipei, clubul a anunţat că întreaga delegaţie este în siguranţă, dar că au simţit şi sportivii cutremurul.

Marian Brăilescu, președinte Oțelul Galați: S-a instalat și la noi la hotel panica datorată de trepidatiile care au avut loc, se miscau obiecte prin camere. Delegația noastră a luat măsurile de precauție obișnuite in astefel de situații. După un minut, situatia s-a mai calmat, deși a urmat o replică destul de serioasă.

În 2017 comunitatea de români din Turcia depășea 24 de mii de persoane.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite