Mărturii din primele ore ale războiului din Ucraina "M-am trezit brusc când am auzit bombardamentele şi am ieşit afară să văd ce e. Am trezit toată familia şi am spus "Haideţi că a început războiul"

Teroarea războiului, amintirea clipelor cumplite trăite în timpul bombardamentelor şi realitatea crudă din oraşele ucrainene îi urmăreşte şi acum pe refugiaţi, la un an de la începutul războiului. Şi-au găsit adăpost în oraşele sau satele româneşti şi şi-au refăcut viaţa. Aici pot dormi noaptea fără teama că vreunui atac şi îşi pot vedea copiii şi familiile în siguranţă. Hanna a renunțat la tot ce avea în Ucraina și s-a stabilit în județul Mureș.

24 Februarie 2023, 17:03 Știrile TVR |

Hanna Lukianchenko, mediator social Salvați Copiii România: M-am trezit brusc când am auzit bombardamentele şi am ieşit afară să văd ce e. Am văzut că nu e aglomeraţie, am trezit toată familia şi am spus "Haideţi că a început războiul" şi în 20 de minute am încărcat maşina.

Aşa a început drumul lung către necunoscut al familiei Lukianchenko, la prima oră a dimineţii, înainte ca oraşul Odesa să fie blocat de miile de oameni care încearcau să fugă de război.

Originară din Basarabia, Hanna Lukianchenko a făcut studiile în Odesa, oraș în care s-a stabilit ulterior cu familia și unde practica avocatura.

Este doar una dintre milioanele de mame din Ucraina nevoite să își abandoneze casele, pentru a-și salva copiii.

Hanna: În România îs venită din 5 martie 2022, suntem refugiați. Am fugit din Ucraina din cauza războiului, sincer să vă spun am fugit din oraș în primele 20 de minute de război. Bombardamentele au început la ora 4.20. Am fost treziți de bombardare. Casa noastră se află pe litoralul mării, nu departe de uniune militară. A fost bombardată uniunea militară la trei case de la noi și am simțit foarte bine în primele minute de război și ne frământam, ne ducem, nu ne ducem, ce facem, că așteptam, undeva de vreo săptămână că o să fie atacul Rusiei.

Încă se gândește cu teamă la clipele trăite în Ucraina și la pericolul pe care l-a înfruntat.

Hanna: Ne-am pus copiii în mașină, eu sora soțului meu cu doi copii, cu mămica, 5 femei, nu, trei femei,2 copii, ne-am așezat într-o mașină și pentru prima dată în viață eu am fost ieșită în afara țării, eu niciodată n-am fost după graniță și la volan. Aproape undeva în 150 de km și, să vă spun sincer tare ne temeam, undeva să ne oprim. La vamă am stat 7 ore și era foarte frig. Ne temeam foarte tare să nu înghețe copiii, să nu se termine combustibilul.

Drumul spre România a fost o provocare. A făcut eforturi imense și un sacrificiu eroic pentru a-și proteja copilul şi rudele și pentru a-i duce în siguranță, la sute de kilometri departe de casă.

Hanna: Am mers peste munți noaptea și nu vroiam să ne oprim, să vă spun sincer ne temeam să nu se întâmple ceva cu noi. Am simțit că mergem pe oglindă de gheață și mergeam așa...și într-un moment coada la mașină s-a dus așa, în prăpastie, s-a pornit. Și așa, cu 20-30 de ore pe kilometru, și așa am trecut munții. Înțelegeam că suntem femei singure, suntem cu copii, absolut nu știam unde ne ducem și ce facem ce-i România, ce e în România, cum îs oamenii, niciodată n-am fost după graniță. Ne temeam, elementar, să ne oprim, să nu se întâmple ceva cu noi și cu copiii și am mers 24 de ore eu la volan, am mers de la ora 6 până la 6, la 6 eram la Târgu Mureș.

Din cauza războiului, Hanna şi-a sacrificat cariera de avocat construită cu greu. De aproape un an, de când este în România s-a mai întors acasă doar câteva zile. Este mulțumită că și-a găsit o casă la Șăulia de Câmpie, în județul Mureș, unde împreună cu copilul și soțul se simt în siguranță.

La scurt timp după ce a ajuns aici, a început să lucreze ca mediator social la filiala Mureș a Organizației Salvați

România este acum, pentru Hanna și familia ei, noul... acasă. Şi ne mărturiseşte cu tristeţe că nu ştie ce va face în viitor. Şi pentru ea, ca şi pentru mulţi alţi refugiaţi, ziua de mâine rămâne o mare necunoscută.