Marina Regală britanică a interceptat un crucișător rusesc în timpul unei călătorii „provocatoare”, prin apele Marii Britanii

Un crucișător rusesc, purtător de rachete, identic navei-amiral din Marea Neagră, Moskva, care a fost scufundată de Ucraina, a fost interceptat de Marina Regală în timpul unor manevre „provocatoare” prin apele Marii Britanii.

07 Septembrie 2022, 09:13 (actualizat 07 Septembrie 2022, 09:25) Știrile TVR |
Crucișătorul ”Mareșalul Ustinov”

Crucișătorul ”Mareșalul Ustinov”, din clasa Slava, practic nava-soră cu Moskva, a intrat în viteză în Marea Celtică, împreună cu un distrugător și o cisternă remorcată, după care a făcut o întoarcere ”în U” și a luat poziție de observație în largul Land’s End, timp de câteva zile, relatează The Sun.

Navele rusești au făcut manevre pe o rază de peste 60 de mile, stârnind temeri că este un truc pentru a demasca submarinele britanice.

Marina Regală a trimis fregate, elicoptere și ”o gamă largă de tehnologii navale moderne”, pentru a supraveghea convoiul.

HMS Lancaster a urmărit navele rusești, din Gibraltar până au trecut de Golful Biscaya.

A urmat HMS Westminster, care a plecat din Portsmouth, pentru a prelua controlul în Marea Celtică.

Ultima navă militară britanică ce a urmărit navele rusești prin Canalul Mânecii și în Marea Nordului a fost HMS Richmond.

”Mareșalul Ustinov” este unul dintre cele două crucișătoare din clasa Slava, care a supraviețuit, după ce nava amiral Moskva a fost lovită de o salvă de rachete ucrainene, în aprilie.

Un astfel de crucișător rusesc este înarmat cu 16 rachete antinavă, 64 de rachete de apărare antiaeriană, torpile și un tun de 130 mm.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 2°C
IASI 0°C 0°C
CLUJ -2°C -1°C
CONSTANTA -1°C -1°C
CRAIOVA -2°C 0°C
BRASOV -5°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI