Marile şantiere, mereu întârziate. De ce nu sunt gata podul de la Adunaţii Copăceni și podul Constanța

România este ţara şantierelor întârziate. Se adună luni bune şi chiar ani de amânări din tot felul de motive. Două poduri vitale pentru traficul rutier şi feroviar nu au fost consolidate la timp din cauza proiectelor tehnice. În cazul celui de la Adunaţii Copăceni, peste Argeş, nu a fost găsit la timp proiectul iniţial, din anii ‘80. Iar la Podul Constanţa nu se lucrează decât câte patru ore. Noaptea.

27 Ianuarie 2020, 21:37 |
Șantiere întârziate
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Lucrările de reparații la podul peste râul Argeș, de la Adunații Copăceni, au început în iulie 2019 și trebuiau să fie gata luna aceasta.

În realitate însă, traficul va fi redeschis abia la sfârșitul lunii august, după șapte luni de întârziere, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.

Până când șantierul va fi închis, miile de șoferi care circulă, zilnic, pe DN5, pe ruta București -  Giurgiu și mai departe spre Bulgaria sunt nevoiți să se înghesuie pe un pod provizoriu cu o singură bandă pe sens.

Unul dintre motivele care au provocat întârzieri este schimbarea proiectantului în august, la numai o lună de la deschiderea șantierului.

Noii ingineri au descoperit alte defecte, ascunse, și au propus alte metode de lucru.

"Acest aspect nu a putut fi prevăzut în cadrul soluției proiectate inițial, întrucât Proiectul Tehnic inițial al podului nu a fost la dispoziția CNAIR sau antreprenorului, acesta datând dinainte de anul 1980", au precizat pentru Ştirile TVR reprezentanţii Companiei de Administare a Infrastructurii Rutiere.

Tot în iulie 2019 a început şi consolidarea podului de cale ferată București-Constanţa. Lucrările ar trebui încheiate peste două luni. Dar s-au executat doar 40 la sută din operaţiuni. Şi aici au fost probleme cu proiectul tehnic care a fost aprobat abia la finalul lunii noiembrie.

În plus, pe şantier nu se poate lucra ziua. "Se execută în continuare doar în cursul nopții, într-un interval orar de aproximativ 4 ore și fără închiderea totală a circulației rutiere", au precizat, pentru Ştirile TVR, reprezentații CFR Infrastructură.

Reprezentații CFR estimează că lucrările la Podul Constanța vor fi gata în prima jumătate a anului. Dacă vremea va fi favorabilă.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 14°C
IASI 16°C 11°C
CLUJ 13°C 12°C
CONSTANTA 15°C 17°C
CRAIOVA 9°C 13°C
BRASOV 12°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI