Mariana Rarinca, femeia acuzată că şantajat-o pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti este definitivă. Cu detalii la Telejurnal, reporterul TVR Andreea Anghel.
Mariana Rarinca a primit vineri trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a şantajat-o pe şefa ÎCCJ, Livia Stanciu.
Mariana Rarinca nu va merge nicio zi la închisoare, însă va avea anumite drepturi interzise o perioadă şi va trebui să presteze muncă în folosul comunităţii la o grădiniţă.
Magistraţii de la Curtea de Apel au menţinut decizia pe care a dat-o Tribunalul Bucureşti.
Mariana Rarinca a stat 6 luni în arest preventiv, fiind acuzată că a şantajat-o pe şefa ÎCCJ. Procurorii au spus că femeia i-a cerut o sumă de bani, în caz contrar o ameninţa cu dezvăluiri. După ce Tribunalul Bucureşti a condamnat-o la trei ani de închisoare cu suspendare, procesul a ajuns la Curtea de Apel. Însă magistraţii au decis atunci ca ea să fie achitată.
Procurorii DNA au recurs la o măsură excepţională iar procesul a fost reluat în apel. Vineri s-a dat o sentinţă definitivă în acest caz.