Marea Britanie se opune solicitării Rusiei în privința votului secret în cadrul Adunării Generale a ONU de săptămâna viitoare

Ambasadorul Rusiei la ONU Vassili Nebenzia
Ambasadorul Rusiei la ONU Vassili Nebenzia
8 octombrie 2022, 13:11

Adunarea Generală a ONU urmează să voteze un proiect de rezoluție care va condamna „așa-numitele referendumuri ilegale” ale Rusiei și „tentativa de anexare ilegală”. De asemenea, va reafirma suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și va solicita statelor să nu recunoască acțiunea Rusiei.

Moscova a anexat cele patru regiuni ucrainene – Donețk, Lugansk, Herson și Zaporijie – după ce a organizat „referendumurile” care au fost denunțate de Ucraina și aliații săi ca fiind ilegale și coercitive.

Într-o scrisoare adresată statelor ONU la începutul acestei săptămâni, ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a făcut demersuri pentru a obține un vot secret, argumentând că „poate fi foarte dificil dacă pozițiile sunt exprimate public”.

Ambasadorul Marii Britanii la ONU, Barbara Woodward, a declarat vineri că regulile Adunării Generale sunt clare că orice reprezentant poate solicita un vot înregistrat.

Ea i-a scris președintelui Adunării Generale: A desfășura un vot secret asupra unei decizii a Adunării Generale ar fi contrar precedentului creat de multe decenii și ar submina practicile celui mai reprezentativ organism deliberativ din lume.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi-a programat începând de luni o sesiune de urgenţă pentru a dezbate anexarea de către Rusia a patru regiuni din estul Ucrainei.

O scrisoare privind decizia a fost trimisă marţi tuturor celor 194 de state membre ale ONU.

Nu este clar dacă votul va avea loc luni sau nu, având în vedere numărul mare de vorbitori prevăzut.

La începutul lunii octombrie, Rusia a făcut uz de dreptul de veto în Consiliul de Securitate, unde are statut de membru permanent, pentru a bloca un proiect similar de rezoluţie. China, India, Brazilia şi Gabonul s-au abţinut. Din Consiliu – cel mai puternic organ al ONU – fac parte 15 state, dintre care cinci sunt membre permanente (SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa) iar zece primesc mandate nepermanente, prin rotaţie.

În Adunarea Generală se aşteaptă condamnarea cu o largă majoritate a Rusiei, însă rezultatul va fi raportat la două precedente: în martie, Adunarea a respins cu 141 de voturi invadarea Ucrainei de către forţele ruse, iar în 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea, 100 de state membre au susţinut o rezoluţie care a insistat asupra integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite