Marea Britanie menţine restricţiile de călătorie pentru români

4 iulie 2020, 14:52
Marea Britanie a relaxat condițiile de călătorie pentru cetățenii din 59 de țări. România nu se află printre ele. S-a ținut cont de evoluția pandemiei de Covid-19 și de criteriul reciprocităţii, a anunțat Londra.
Astfel, românii care vor să între în Marea Britanie după 10 iulie nu vor beneficia de măsurile de relaxare. Adică vor stă în autoizolare 14 zile, ca până acum.
Printre țările considerate sigure de guvernul britanic se află Austria, Grecia, Croația, Franța, Germania, Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Serbia, Turcia sau Coreea de Sud. Pe lista nu se află SUA.
Cele 59 de state acceptate vor avea așa numite culoare aeriene de exceptare reciprocă de la obligativitatea carantinei.
Guvernul de la Lisabona a considerat drept absurdă decizia Marii Britanii de a menține Portugalia pe lista țărilor care necesită carantină și speră că se va reveni asupra acesteia.
Ministerul de externe de la București a anunțat că a fost notificat de Londra, pe canale diplomatice, privind menținerea carantinei, înainte de anunțul public.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite