MAREA BRITANIE | Copiii europeni aflați în sistemul de îngrijire britanic riscă să devina imigranți fără documente

Mii de copii aflaţi în grija consiliilor locale din Marea Britanie riscă să devină imigranţi fără documente sau să fie expulzaţi, conform unor noi reguli ale schemei de şedere a cetăţenilor Uniunii Europene, relatează DPA.

30 Martie 2021, 15:37 (actualizat 30 Martie 2021, 15:49) |
Marea Britanie, copiii europeni riscă să devină imigranți / FOTO: shutterstock.com

O nouă cercetare, făcută publică marţi, arată că numai 39% dintre copiii identificaţi din UE aflaţi în Marea Britanie, care fie au fost luaţi în grijă de autorităţi, fie au părăsit sistemul de îngrijire, au aplicaţii depuse în numele lor pentru schema de şedere a UE.

Schema a fost creată în 2020 ca un mijloc pentru cetăţenii europeni să rămână să trăiască în Marea Britanie odată ce libertatea de mişcare s-a încheiat după Brexit.

Însă conform unor date provenite de la 175 de consilii locale şi obţinute de organizaţia de caritate The Children's Society pentru perioada septembrie 2020 - februarie 2021, dintre cei 3.690 de copii care pot aplica, numai 1.426 au înaintat astfel de solicitări.

Termenul limită pentru aplicaţii este 30 iunie 2021.

Pentru copiii din sistemul de îngrijire, este responsabilitatea asistentului lor social sau a tutorelui legal să aplice în numele lor.

Pentru cei care au părăsit sistemul de îngrijire şi au sub 25 de ani, este responsabilitatea consiliului local să aplice în numele lor.

Persoanele care nu aplică la această schemă până la termenul limită riscă să devină imigranţi fără documente.

Acest lucru înseamnă că îşi vor pierde dreptul la muncă, de a primi o educaţie, de a cere beneficii sociale, de a deschide un cont bancar, de a închiria o casă sau de a obţine permisul de conducere.

Ei riscă de asemenea să fie expulzaţi.

The Children's Society face apel la Ministerul de Interne britanic să accepte aplicaţii şi după termenul limită pentru copiii din sistemul de îngrijire.

 

 

sursa agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 10°C
IASI 1°C 7°C
CLUJ 0°C 1°C
CONSTANTA 2°C 7°C
CRAIOVA 4°C 8°C
BRASOV -1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI