Marea Britanie, cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani

17 august 2022, 23:09

Rata anuală a inflației a urcat în iulie la 10,1 la sută, de la 9,4 procente, luna precedentă. Rolul decisiv în această creștere îl are majorarea prețurilor la alimente, energie, benzină și motorină. Banca Angliei avertizează că inflația ar putea depăși 13 procente în octombrie.

Cei mai afectați sunt pensionarii și oamenii cu venituri modeste. Guvernul pregătește un pachet de ajutoare, însă viitoarea echipă îl va aplica, ținând cont că, în curând, guvernul Boris Johnson va fi înlocuit. Pentru moment însă, mulți britanici nu mai pot plăti facturile la curent și gaze. A apărut ideea unei greve a facturilor și nu puțini sunt cei care spun că nu mai plătesc până ce distribuitorii nu mai umbla la tarife.

Britanicii trecuți de o anumită vârstă își amintesc cu groază de anii ’70 și se tem să nu se întoarcă acele vremuri cu inflație galopantă, prețuri uriașe la alimente și energie, străzi în beznă, lipsa căldurii și a energiei electrice nu doar în case, ci și în magazine, unde lămpile pe gaz erau nelipsite.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Anul nou vine cu creșteri de prețuri. Lista scumpirilor de la 1 ianuarie

În ce să investim banii economisiți. Depozite bancare sau titluri de stat