Victoria împotriva cancerului înseamnă adesea noi bătălii de dus: cu prejudecățile celor din jur. Un studiu recent arată că unul din cinci pacienţi cu cancer se confruntă cu refuzuri la angajare. Și mai puţin de o treime dintre cei întorşi la muncă au avut parte de sprijin şi înţelegere.
Ioana are 46 de ani şi a învins cancerul la sân. Timp de un an şi jumătate, boala i-a pus pauză vieţii, după ce aproape 10 ani a alergat pe teren ca agent de vânzări. În februarie a revenit la serviciu cu teama că nu va mai avea o slujbă care să-i asigure traiul dar şi un confort psihic.
Ioana spune că a avut noroc de colegi care au înţeles că după cancer nu mai eşti acelaşi. Înţelegi că fiecare zi este un dar. Şi trebuie să ai grijă de tine, ca să fii sănătos.
Ioana se gândeşte să-şi aleagă altă profesie ca să-i ajute pe oameni să-şi schimbe viaţa.
Un studiu realizat recent în rândul pacienţilor care se tratează de cancer sau care au învins boala arată că doar 60 la sută revin la acelaşi job. Unul din cinci - pe un post inferior.
Potrivit studiului, 20 la sută dintre pacienţii cu cancer care şi-au căutat un loc de muncă au fost refuzaţi din cauza afecţiunii lor.
Cei mai mullţi evită să vorbească public despre problema cu care se confruntă, de teamă că vor fi excluşi şi discriminaţi la locul de muncă.
17 la sută dintre cei chestionaţi au decis de comun acord cu şefii să plece. 6 din 100 se simt obligaţi să demisioneze, deşi nu li s-a cerut explicit. Mulţi se tem să-şi ceară drepturile.
Numai anul trecut, peste 83 de mii de români au aflat că au cancer. Iar aproape 60 de mii au pierdut lupta cu boala.