În finalul conferinței de presă susținute în această seară împreună cu secretarii de stat Bogdan Despescu şi Raed Arafat, ministrul de Interne Marcel Vela s-a adresat românilor din diaspora, pe care i-a rugat să nu se întoarcă în țară în această perioadă pentru că își pun în pericol familia.
„Fac apel la frații din diaspora: Nu e bine pentru compatrioții noștri din țară să reveniți acum acasă! Veți intra direct în carantină sau în izolare la domiciliu. Cei care fac declarații false, din păcate, vor avea dosar penal fac apel la înțelepciune și la maturitate trebuie să avem cu toții grijă de copiii, părinții și bunicii noștri acum mai mult ca niciodată și eu, și cei care suntem la datorie, împreună cu echipele care sunt zi de zi în frontieră, în orașe, împreună cu medicii, cu toți cei implicați, apelul e simplu: respectați sfaturile medicilor și măsuri personale de auto-protecție și de siguranță”, a spus Marcel Vela.
Ministrul de Interne a mai spus că „nu suntem în situația să închidem orașe sau în situația în care să raționalizăm alimente” și că toate aceste informații sunt știri false.