Marcel Ciolacu va propune excluderea lui Dumitru Coarnă din PSD. Deputatul s-a cerut în audiență alături de alți foști parlamentari AUR la Ambasada Rusiei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că, în prima şedinţă a conducerii social-democraţilor, va propune excluderea din partid a lui Dumitru Coarnă.

31 Martie 2022, 17:26 (actualizat 31 Martie 2022, 17:28) Știrile TVR |
Marcel Ciolacu va propune excluderea lui Dumitru Coarnă din PSD

"Voi propune excluderea domnului deputat Dumitru Coarnă din Partidul Social Democrat, în prima şedinţă a conducerii partidului. Acţiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democraţie, libertate şi drepturile fundamentale", a scris Ciolacu, joi, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că "PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană şi NATO şi care condamnă ferm agresiunea armată a Ucrainei de către Federaţia Rusă".

Deputatul PSD Dumitru Coarnă s-a cerut alături de alți foști parlamentari AUR în audiență la Ambasada Rusiei la București.

O delegație formată din parlamentarii Diana Iovanovici-Șoșoacă, Mihai Lasca, Francisc Tobă (toți trei ex-AUR) și Dumitru Coarnă (PSD) s-a întâlnit miercuri, în urma unei cereri depuse în acest sens, cu ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, potrivit unui comunicat al Dianei Șoșoacă.

Cei patru parlamentari au prezentat o propunere privind o așa-numită ”poziție de neutralitate” a României în războiul declanșat de Rusia în urma invadării Ucrainei.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 3°C 4°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 10°C 7°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI