Marcel Ciolacu este noul președinte al PSD, după un congres extraordinar, ținut online. „PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe tătuci. (…) Vremea tătucilor a apus”

22 august 2020, 08:53

Social-democrații vor să se desprindă de trecut și de eticheta de partid conservator. Marcel Ciolacu, ales președinte cu un vot zdrobitor, a promis că de acum justiția va rămâne în sala de judecată.

Au fost cazuri când munca noastră a fost irosită de cei care au crezut că pot folosi Partidul Social Democrat ca e o cheie la ușile justiției. Nu ei sunt PSD. Ei aparțin trecutului și trebuie astăzi să ne rupem de acest trecut. Justiția trebuie făcută în sala de judecată, nu la partid, nu la televizor, nu în palatele Administrației prezidențiale. PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe tătuci și, în mod evident, acest lucru nu a făcut bine partidului și nici României. Vremea tătucilor a apus„, a declarat Marcel Ciolacu.

Discursul președintelui ales al PSD a stârnit și critici.

Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui: „Poate că e bine ca la adresa liderilor noştri din trecut să ne exprimăm cu mai multă atenţie, că printre aceştia a fost Ion Iliescu, Adrian Năstase şi ar fi cazul să ne măsurăm puțin înălţimea„.

Legătura între filiale s-a făcut online, iar discursurile liderilor au fost urmărite de peste 1.500 de delegați din centrele teritoriale.

Congresul a fost transmis live și pe rețelele de socializare.

Noul PSD va fi un partid modern, care va promova valorile europene. Este angajamentul pe care și l-au luat cei din echipa lui Marcel Ciolacu.

Sergei Stanishev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni: „Ultimele luni au fost foarte importante să ne apropiem din nou şi să colaborăm pentru binele României şi al Uniunii Europene. Ştiu că împreună vom avea succes„.

În partid, pe funcții de conducere s-au întors personaje cunoscute. Unii admit că s-au făcut și greșeli, dar spun că acum obiectivul principal este îndepărtarea liberalilor de la guvernare.

Marcel Ciolacu a fost votat de peste 1.300 de delegați din toate filiale. 91 de voturi au fost pentru Eugen Teodorovici. Deși fostul ministru își dorea șefia partidului, acesta a lipsit de la congres. Președintele ales al PSD a anunțat însă că îl va chema să se alăture echipei.

Noua conducere a partidului se reunește la începutul săptămânii viitoare, când trebuie să stabilească și calendarul pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură.

___________________________________________________

ACTUALIZARE Marcel Ciolacu a câștigat alegerile interne cu 1.310 voturi.

Eugen Teodorovici a obținut 91 de voturi.

49 de voturi au fost nule.

„Din acest moment, întreaga echipă și întreg partidul este pregătit pentru cele două examene electorale, dar în primul și în primul rând suntem pregătiți în continuare să fim alături de oameni pentru a depăși această pandemie cu resursele în primul rând ale administrațiilor locale și cu o dezorganizare totală din partea guvernului”, a declarat noul președinte al PSD, Marcel Ciolacu.

„Vom vedea săptămâna viitoare poate Guvernul României, miniștrii de resort, cei responsabili cu alegerile locale să vină în Parlament și să facem simularea unei secții de vot și să ne demonstreze cât de bine pregătiți sunt pentru alegerile locale, astfel încât oamenii să fie în siguranță și să vină la vot, deoarece administrațiile locale trebuie să fie legitime”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat care este obiectivul noii conduceri pentru alegerile locale, Marcel Ciolacu a răspuns: „Obiectivul principal la alegerile locale, pentru că alegerile locale sunt primele, este să avem cei mai mulți aleși locali, la fel cum avem și acum, cu alte cuvinte, să rămânem în continuare cel mai mare partid politic din România. În ceea ce privește decontul, decontul este al meu personal și mi-l asum în totalitate„.

„Mă simt împlinit, în visul meu şi al domnului Stănescu, că astăzi am reuşit să facem cea mai performantă echipă în acest moment în PSD. Cu toţii suntem trecători, cu toţii suntem de înlocuit, nu este nicio problemă, e în firea lucrurilor, s-ar putea în viitor mulţi din această echipă să fim competitori în interiorul partidului, e un lucru normal. Vreau să avem o cu totul şi cu totul altă abordare în interiorul partidului, dar mai mult în exteriorul partidului, faţă de români, să fim mai responsabili, să credem în noi, să ne sprijinim unii pe alţii şi să nu mai semănăm neîncredere între noi, colegii. (…) Eu mă ţin întotdeauna de cuvânt”, a afirmat Ciolacu în cadrul congresului, după ce a fost ales preşedinte al formaţiunii.

„Am dus aproape 9 luni de zile, împreună cu Paul Stănescu, tot echilibrul în acest partid. Nu m-am grăbit nici eu, nici Paul Stănescu să facem alegeri hazardate sau să încropim echipe pe genunchi doar de dragul de a fi noi aleşi. Am avut răbdarea necesară, timpul necesar de a vorbi cu fiecare coleg în parte şi de a găsi soluţiile cele mai bune pentru PSD într-un timp foarte scurt, până la două examene electorale atât de importante”, a adăugat Ciolacu, citat de Agerpres.

ACTUALIZARE Este un congres altfel, cu sala aproape goală și cu discursuri privite de la distanță, din toată țara – 38 de centre în toată țara și peste 1.500 de delegați care au urmărit tot ceea ce s-a întâmplat la București, a transmis Ionuț Gheorghe, jurnalist TVR, pentru Telejurnal 14.00.

Suntem puțini în această sală, dar foarte mulți în țară. (…) Au fost cazuri când munca noastră a fost irosită de cei care au crezut că pot folosi Partidul Social Democrat ca e o cheie la ușile justiției. Nu ei sunt PSD. Ei aparțin trecutului și trebuie astăzi să ne rupem de acest trecut. Justiția trebuie făcută în sala de judecată, nu la partid, nu la televizor, nu în palatele Administrației prezidențiale. PSD s-a bazat de-a lungul timpului pe tătuci și, în mod evident, acest lucru nu a făcut bine partidului și nici României. Vremea tătucilor a apus„, a declarat președintele interimar, Marcel Ciolacu.

ACTUALIZARE Discurs Gabriela Firea, candidată la funcția de prim-vicepreședinte PSD.

ACTUALIZARE Marcel Ciolacu prezintă programul cu care candidează la funcția de președinte al PSD.

ACTUALIZARE Au fost votate modificările și completările aduse statutului partidului. Noua denumire a Comitetului Executiv Naţional va fi Consiliul Politic Naţional. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD este ales de congres în componenţa echipei de conducere propuse în cadrul unei moţiuni. Preşedintele Consiliului Naţional va prezida şedinţele Consiliului şi va coordona activitatea departamentelor, forumurilor, ligilor, asociaţiilor constituite în cadrul partidului la nivel naţional.

ACTUALIZARE Congresul a început cu intonarea Imnului Național al României, Deșteaptă-te, române!

ACTUALIZARE Marcel Ciolacu, candidat la șefia PSD: „Sunt ferm convins că e un moment de răspântie în viața politică, atât internă a partidului, cât și a scenei politice. Anul viitor, cum e și normal, va avea loc un congres ordinar cu alegeri de la bază către vârf, în sistemul piramidal clasic”.

Sunt 39 de centre de vot teritoriale, dotate cu aparatură audio-video pentru transmiterea live a congresului. Participă peste 1.500 de delegaţi.

Votul este secret, cu buletine, iar procesele verbale vor fi transmise la centru.

Marcel Ciolacu candidează cu moțiunea „Reconstrucția PSD – O viziune politică de stânga pentru un partid european”. Din echipa sa fac parte Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Vasile Dîncu.

Eugen Teodorovici candidează fără o echipă.

Delegaţii PSD vor supune la vot dacă preşedintele Consiliului Naţional al PSD ar putea fi ales direct de congres.

Vasile Dîncu a devenit, la sfârşitul lunii iulie, preşedinte interimar al Consiliului Naţional al PSD.

Discursurile politicienilor vor fi transmise prin videoconferință, de la Palatul Parlament. Acolo sunt prezenți doar câțiva lideri ai partidului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite