Președintele PSD a declarat joi dimineață, la sediul PSD, că este momentul să se ia o decizie pentru a rezolva criza politică. Marcel Ciolacu, face un apel către liderii partidelor parlamentare să ia de urgență o decizie în privința formării guvernului și spune că PSD ar agrea un guvern de miniștri tehnocrați, condus de Nicolae Ciucă.
"Fac un apel la toți liderii politici cu reprezentare parlamentară, că deja întindem prea mult răbdarea românilor. Este cazul ca clasa politică să ia o decizie. Întotdeauna, cea mai proastă decizie este când nu iei nicio decizie", a afirmat Ciolacu.
Liderul social-democrat a arătat că are discuții, în continuare, cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă.
Prima propunere a PSD a fost să venim cu un guvern de tehnocrați, specialiști, până la alegerile generale anticipate, a subliniat președintele PSD.
"Este o posibilitate. Iau în calcul tot ce este serios pentru deblocarea acestei crize", a mai spus Ciolacu, întrebat despre despre un guvern de tehnocrați condus de Nicolae Ciucă.