E greu să alergi pe nisip - şi e o provocare şi mai mare pentru maratonişti. În staţiunea Mamaia a avut loc cel mai mare maraton al nisipului din Europa. Peste 8 sute de alergători din 8 ţări s-au aliniat la start. Câştigătorii au plecat acasă cu premii valoroase.
Adrenalină, voie buna şi nicio picătură de ploaie. De asta au avut parte sportivii amatori şi profesionişti, la a patra ediţie a Maratonului Nisipului. Competiţia a fost împărţită pe probe, în funcţie de distanţa de alergare - 42, 21 şi 10 kilometri. În plus, a fost şi un cros de 1 kilometru, numit „Family Run".
La linia de start au fost oameni de toate vârstele şi profesiile, inclusiv politicieni.
Organizatorii spun că această competiţie este o premieră pe continentul european, pentru că se desfăşoară integral pe nisip. De aici şi dificultatea crescută.
La final, câştigătorii au primit, pe lângă uralele publicului, medalii şi premii cu valoarea totală de 26 de mii de lei.