Maraton de vaccinare în şase spitale militare din țară. Durata este de două zile, luni și marți

25 octombrie 2021, 18:24

La spitalul militar din Timișoara două fluxuri de vaccinare sunt puse la dispoziţia celor care vor să se imunizeze cu serurile de la Pfizer şi Johnson&Johnson.

Interes mare pentru imunizare și la centrul de vaccinare al spitalului militar din Iași.

În ultimele zile, cifra ieșenilor vaccinați a ajuns la peste 4000 pe zi.

În Capitală, maratonul de vaccinare organizat în ultimele trei zile și trei nopți a avut ca rezultat aproape 34.000 de persoane imunizate. Iar interesul pentru vaccinare pare că se menține. La ora prânzului, la centrul de vaccinare de la Clubul Seniorilor din sectorul 6 zeci de persoane așteptau la rând.

Acest interes crescut pentru vaccinare le dă speranțe medicilor, indiferent de motivele pentru care oamenii aleg imunizarea.

În toate centrele de vaccinare deschise la nivel național oricine dorește să se imunizeze se poate prezenta fără o programare prealabilă. Există însă și centre de vaccinare care sunt suprasolicitate, iar acolo prioritate au cei care au programare, după care sunt preluate și celelalte persoane.

Maratonul „Împreună pentru viaţă, împreună pentru viitor” se desfăşoară non-stop până marţi seara în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova și Brașov.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă