Maraton al vaccinării împotriva COVID-19, de vineri până pe 25 octombrie, la Romexpo

Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, organizează, de vineri până pe 25 octombrie, la Romexpo, un maraton de imunizare împotriva COVID-19, sub sloganul "Ne vaccinăm şi ne salvăm!", a anunţat edilul Clotilde Armand.

20 Octombrie 2021, 14:09 (actualizat 20 Octombrie 2021, 14:13) |
Vaccinare cu a treia doză

Maratonul, care durează 72 de ore, va începe vineri, la ora 8,00, şi vaccinarea se poate face fără programare, doar cu buletinul. Sunt disponibile următoarele tipuri de vaccinuri anti-COVID-19: Johnson&Johnson (o singură doză), Pfizer-BioNTech şi Moderna (fie că e vorba de prima doză, de rapel sau de a treia doză).

"Bucureştenii şi nu numai se pot imuniza timp de trei zile împotriva COVID-19, la orice oră din zi şi din noapte, la cel mai mare centru de vaccinare din ţară, situat la centrul Romexpo din Sectorul 1 al Capitalei. În cadrul maratonului, care durează 72 de ore, peste 20 de medici şi asistenţi medicali de la Complexul Multifuncţional Caraiman au amenajat opt fluxuri de vaccinare pentru cei care doresc să se imunizeze. Persoanele vaccinate la Romexpo primesc tichete de masă în valoare de 100 de lei, cinci tichete de câte 20 de lei fiecare. De acestea pot beneficia doar persoanele care au finalizat schema completă de vaccinare. Tichetele de masă se distribuie nominal, la Centrul de vaccinare Romexpo, pe baza actului de identitate şi a dovezii privind vaccinarea în cadrul centrului şi se folosesc exclusiv pentru plata produselor alimentare de la magazinele şi restaurantele afiliate la reţeaua 'Up România'", a menţionat Clotilde Armand într-o postare pe Facebook.

Ea a subliniat că vaccinarea este singura armă eficientă împotriva COVID-19 şi a făcut apel la bucureşteni să se imunizeze.

Acest eveniment face parte din campania "Maratonul pentru viaţă", organizată alături de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI