Cel puţin 10 tronsoane de drumuri judeţene vor fi închise pe durata iernii pentru a preveni evenimentele neplăcute în traficul rutier, a declarat luni, potrivit Agerpres, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.
"Interdicţia circulaţiei pe cele 10 sectoare de drumuri publice, judeţene, intră în vigoare azi (luni - n.r.) şi va fi pe toată durata sezonului hibernal. Decizia este luată pentru a preveni posibile evenimente care ar putea a avea loc în trafic, mai ales că majoritatea acestor drumuri se află în zona montană a judeţului", a spus Dan Bucă.
Conform acestuia, vor fi închise pe perioada de iarnă următoarele sectoare de drumuri publice: DJ 183A Runcu - Mara, DJ 183 staţiunea Izvoare - Gutâi, DJ 109F Strâmbu Băiuţ - Cavnic, DJ 171 E Stoiceni- Costeni, DJ 108 E Chelinţa - în limită judeţului Sălaj, DJ 182 B Băiţa de sub Codru - limita judeţului Satu Mare, DJ183 C intersecţie Şuior - Cavnic, DJ 185 Valea Muntelui - Petrova, DJ 186 D Botiza - Poienile Izei şi
DJ 109 U Băiuţ - Botiza.
În judeţ, societatea Judeţeană de Drumuri şi Poduri are în administraţie peste 800 de kilometri de drumuri judeţene din care peste 60% parcurg zona de munte sau deal.