MARAMUREȘ | Percheziții și măsuri preventive pentru probarea unor infracțiuni de corupție comise în contextul prelucrării unor probe biologice de sânge

Polițiștii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat, la data de 18.05.2022,  un număr de trei percheziţii domiciliare, dintre care una la sediul unei instituții publice, respectiv Serviciul Județean de Medicină Legală Maramureș - Compartimentul Toxicologie și două percheziții auto, vizând un asistent medical și un biolog, ambii angajați ai instituției în cauză.

19 Mai 2022, 13:16 (actualizat 19 Mai 2022, 13:22) Știrile TVR |
Percheziții

În urma activităților specifice realizate de către polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus la data de 18.05.2022, punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de asistentul medical, persoană cercetată pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri în formă continuată (10 acte materiale), fals intelectual în formă continuată( 10 acte materiale) și favorizarea făptuitorului în formă continuată( 10 acte materiale) urmând ca astăzi, persoana să fie prezentată Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, înregistrată la unitatea de parchet sus-menționată în baza sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2016-2021, asistentul medical a primit de la o persoană, cercetată în stare de arest preventiv în cauză, în 10 situații, sume de bani având cuantumuri situate între 1.000 lei și 5.000 lei, provenind de la mai multe persoane (suspecți în cauză), în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică, eliberate la nivelul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș, a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, astfel încât beneficiarii (depistați anterior în timp ce conduceau autoturisme pe drumuri publice sub influența băuturilor alcoolice) să evite tragerea la răspundere penală pentru faptele comise.

Activitățile de cercetare penală au relevat faptul că asistentul medical este direct implicat în pretinderea și primirea (prin intermediul unei persoane fără calitate specială, aflată în stare de arest preventiv în aceeași cauză) sumei totale de aproximativ 33.000 lei și 800 euro, de la un număr de 10 persoane, suspecți în cauză, în schimbul facilitării obținerii și înscrierii în buletinele de analiză toxicologică (vizând pe cei din urmă) eliberate la Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș a unor valori inferioare ale concentrațiilor de alcool în sânge, în vederea evitării răspunderii penale.

În cauza penală se efectuează cercetări față de un număr de 20 suspecți, pentru comiterea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență , fals intelectual, favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.

Totodată, în lunile martie și aprilie 2022, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au efectuat 2 percheziţii domiciliare și 2 percheziții auto, vizând o persoană, fără calitate specială, cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență și o altă persoană, de asemenea fără calitate specială (cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată și trafic de influență în formă continuată) și au pus în executare mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru continuarea cercetărilor. Persoana cercetată pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și trafic de influență a fost ulterior reținută pe o perioadă de 24 de ore și prezentată Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, admisă de instanța de judecată.

De asemenea, pe parcursul cercetărilor, polițiștii anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș au ridicat de la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Maramureș unele eșantioane conținând probe biologice de sânge, în vederea expertizării, precum și documente, înscrisuri și date informatice stocate în memoria unui calculator conectat la un aparat tip “Gazcromatograf“, atestând prelucrarea unor probe de sânge, în cursul perioadei 2016 - 2021.

Cauza este documentată cu sprijinul de specialitate al I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale – Serviciul de Analiză Comportamentală, respectiv Direcția Generală Anticorupție - Direcția Anchete

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 34°C 35°C
CLUJ 36°C 31°C
CONSTANTA 27°C 28°C
CRAIOVA 36°C 31°C
BRASOV 28°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI